"Nu este nimic secret în Malta Files", o controversată anchetă a 13 media europene despre culisele paradisului fiscal maltez, a dat asigurări sâmbătă premierul Maltei, Joseph Muscat, relatează AFP preluat de agerpres.
"Nimic din Malta Files nu este secret. A afirma că există societăţi offshore în Malta nu este corect din punctul de vedere al faptelor", a declarat în faţa presei şeful guvernului acestei mici insule cu 430.000 de locuitori.
"Spun că avem un sistem competitiv" din punct de vedere fiscal, a adăugat el, apreciind că "plângerile altor ţări nu se referă la existenţa societăţilor" înregistrate în Malta, dar originare din ţările respective.
Ţările care se plâng, Germania în primul rând dar fără să fie menţionată, "ar dori să încaseze impozitele pe care aceste societăţi le plătesc" Maltei, a mai spus Joseph Muscat.
Potrivit site-ului francez de investigaţii Mediapart, Malta, care prezidează până la 30 iunie Uniunea Europeană, privează "celelalte ţări de două miliarde de euro venituri anuale".
Vineri seară, întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului maltez de Finanţe s-a mărginit să răspundă: "Nu avem nimic de adăugat la ce s-a spus deja", referindu-se la dezminţirile din ultimele zile împotriva unor acuzaţii similare formulate de ministrul de finanţe al landului german Renania de Nord- Westfalia, Norbert Walter-Borjans.
Potrivit Mediapart, ancheta, a cărei publicare a început vineri şi se va întinde pe două săptămâni, va dezvălui "optimizări şi evaziuni fiscale, spălări de bani şi corupţie", precum şi lista completă a persoanelor şi organizaţiilor implicate în cele 53.247 de firme înregistrate în Malta.
În Germania, revista Spiegel a citat BMW, BASF, Deutsche Bank, Puma, Merck, Bosch sau Rheinmetall. Gigantul aerian Lufthansa posedă "18 filiale în Malta", unde şi-a instalat "casa de pensii", arată publicaţia.
Potrivit cotidianului italian L'Espresso, unul dintre cele 13 media participante la anchetă, Peninsula este "de departe" ţara cel mai des întâlnită în Malta Files, cu aproape 8000 de firme malteze controlate de acţionari italieni.
Mai multe nume ale unor personaje politice, dar nu de primă mărime, au fost menţionate sâmbătă de cotidianul La Repubblica, din acelaşi grup cu L'Espresso.
Joseph Muscat, al cărui mandat este pus în joc la jumătatea lui iunie, a îndemnat majoritatea şi opoziţia să formeze "un front naţional" în legătură cu acest subiect şi să evite să facă din el o miză a campaniei electorale.
Malta: Nu există nimic secret în Malta Files (premierul Joseph Muscat)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

46
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
46

66
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
66

327
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
327

1.016
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.016

1.114
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.114

571
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
571

1.829
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.829

971
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
971

107
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
107

2.336
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.336

1.820
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.820

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.409
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.409
















Comentează