Explicația tragediilor de pe litoralul românesc: Ce sunt 'curenții rip' din Marea Neagră cărora nici cei mai experimentați înotători nu le fac față

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 17-08-2023

Actualizat: 17-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: mytex.ro

Trei bărbați au murit luni în stațiunea Mamaia după ce au intrat în apă să slaveze de la înec o fată de 16 ani, pe fondul valurilor mari şi a curenţilor puternici. Alți turiști surprinși de curenţii puternici şi duși în largul mării au putut fi aduși în siguranță înapoi pe mal. În afara celor trei bărbați în vârstă de 34 de ani, 43 de ani, respectiv 46 de ani, care au murit înecați, un alt bărbat a fost scos din apă decedat, tot luni, pe plaja din stațiunea Venus. Toți și-au pierdut viața după ce au fost trași în larg de „curenții rip”, cărora nici măcar înotătorii experimentați nu le fac față.

Aproape două treimi din plajele de pe litoralul românesc sunt afectate de acești curenți deosebit de puternici și secialiștii atrag atenția că este imposibil să înoți împotriva lor, potrivit Digi24.

  • „Aceste plaje ascund un pericol reprezentat de curenții rip. Reprezintă curenți de apă orientați către larg, din zona de plajă spre larg, sunt perpendiculari pe plajă și se caracterizează printr-o scurgere orizontală a apei. A înota împotiva acestui curent e ca și cum ai înota într-un râu de munte, în amonte. Nu ai nicio șansă să înaintezi”, a explicat la Digi24 Florin Tătui, profesor la Facultatea de Geografie a Universității din București.

El a adăugat că sectoarele cele mai afectate sunt plajele de la Eforie Nord, Costinești, 2 Mai, Jupiter, Venus și Saturn.

  • „Dacă sunteți surprinși de curenții rip și simțiți că sunteți trași către larg, trebuie să rămâneți calmi, să nu vă agitați și să încercați să plutiți. Acești curenți nu ne trag la fund, ci plutim către larg, cu viteze destul de mari. Încercați să agitați mâinile și să strigați după ajutor. Nu înotați împotriva curentului. Trebuie să înotam paralel cu plaja, până când simțim că nu mai suntem trași către larg și apoi să înotam spre plajă”, a explicat el.

Autoritățile atrag atenția turiștilor să asculte sfaturile salvamarilor.

„Singurul apel este să asculte mereu recomandările salvamarilor. Populația va trebui să înțeleagă că cei care îi sfătuiesc nu au niciun interes să le strice vacanța, ci să-i păstreze în siguranță și să le salveze viața”, a spus Raed Arafat.

Cordonul uman făcut pentru a scoate oamenii din valuri:

Un salvamar a povestit că soția unuia din oamenii înecați i-a spus soțului să intre în apă să salveze copiii:

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri