Mamut l-a avut translator pe Radunovici la interviurile de după meci: Am simţit că voi da gol, i-am cerut zece minute de joc lui Pinti

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-05-2022

Actualizat: 08-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Atacantul Ivan Mamut de la FCSB l-a avut translator pe coechipierul său Risto Radunovici după meciul cu Universitatea Craiova. Mamut a spus că i-a cerut oficialului de la FCSB, Mihai Pintilii, să joace doar 10 minute, deoarece simţea că va da gol, potrivit news.ro.

"Am simit că voi da gol, înainte i-am spus lui Pinti că am nevoie doar de 10 minute şi voi da gol. Sunt foarte bucuros că am câştigat, pentru încredere este foarte important. După cât am lipsit, golul a venit ca o mare bucurie. E important să câştigăm campionatul", a declarat Mamut la televiziunile care transmit meciurile din Liga 1.

Risto Radunovici a afirmat că meciul a fost foarte greu, foarte deschis. "Craiova este o echipă foarte bună şi a jucat bine în seara asta şi tot campionatul. Mai avem două meciuri foarte importante, iar cel cu Voluntari este cel mai important acum", a spus Radunovici.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor.

Golul a fost marcat de Mamut, în minutul 86.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri