Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SEMNAL DE ALARMĂ tras de managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi: Este cel mai sumbru scenariu pe care ni l-am imaginat

SANADOR
spital bolnav

Managerul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, susţine că unitatea medicală se confruntă cu cel mai sumbru scenariu imaginat pentru valul patru, el precizând că asistăm la o creştere alarmantă a numărului de cazuri, anunță news.ro.

"Este cel mai sumbru scenariu pe care ni l-am imaginat în valul patru. Asistăm la o creştere alarmantă a numărului de cazuri. Aproape toţi pacienţii care se adresează triajului epidemiologic prezintă forme severe ale bolii şi necesită suport maximal din punctul de vedere al oxigenoterapiei", a declarat, marţi, medicul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit acestuia, toate cele opt locuri de terapie intensivă din spital destinate bolnavilor Covid sunt ocupate. De asemenea, în spital sunt internaţi aproape 160 pacienţi cu forme uşoare sau medii.

"Valul patru este al persoanelor nevaccinate. Revin cu îndemnul de a accelera campania de vaccinare dublată de respectarea măsurilor de protecţie. Presiunea asupra ATI este tot mai evidentă, iar vârsta celor care ajung aici este în scădere", a mai spus medicul Florin Roşu.

Până marţi, în judeţul Iaşi au fost confirmate 44.014 de persoane infectate cu COVID, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 123 de cazuri.

Totodată, în judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat patru decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 973.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.