Managerul Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi, medicul Cristina Dobre, anunţă că a obţinut finanţare pentru înfiinţarea un nou Centru de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiilor.
Cristina Dobre a declarat, pentru AGERPRES, că noul centru va fi construit în incinta Institutului de Psihiatrie şi va asigura asistenţă medicală şi psihologică ambulatorie, servicii de sănătate mintală, psihiatrie pediatrică şi programe de prevenire şi combatere a adicţiilor pentru toţi pacienţii, indiferent de statutul de asigurat. În cadrul centrului se vor implementa măsuri de promovare a politicilor, strategiilor şi programelor naţionale privind sănătate mintală a populaţiei.
Finanţarea acestui proiect se va face prin intermediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
"Obţinerea finanţării pentru construirea noului Centru de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiilor reprezintă o reuşită importantă pentru Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi şi un pas concret în direcţia modernizării serviciilor de sănătate mintală. Consider că investiţia în sănătatea mintală este, înainte de toate, o investiţie în oameni. Nevoile pacienţilor sunt în continuă schimbare, iar responsabilitatea noastră este să dezvoltăm servicii medicale care să răspundă acestor nevoi prin profesionalism, accesibilitate şi o abordare multidisciplinară", a declarat Cristina Dobre.
Conform proiectului, noul Centru va avea o suprafaţă construită de 490 de metri pătraţi şi va cuprinde patru cabinete de psihiatrie, două cabinete de psihologie, un cabinet de psihoterapie şi două cabinete destinate asistenţei sociale. Zona de intervenţie şi tratament va cuprinde o sală de tratament, o cameră de recoltare, o cameră de intervenţie în criză şi o cameră de testare. Un spaţiu distinct va fi dedicat activităţilor de fizioterapie, cu acces printr-un hol separat şi vestiare proprii pentru pacienţi.
"Noul Centru va însemna mai mult decât o infrastructură medicală modernă. Va însemna posibilitatea de a oferi pacienţilor servicii integrate de psihiatrie, psihologie, psihoterapie, asistenţă socială şi intervenţie în situaţii de criză, într-un spaţiu conceput pentru siguranţa, confortul şi demnitatea acestora. Ne dorim să consolidăm rolul Institutului nu doar în tratarea afecţiunilor psihice, ci şi în prevenţie, intervenţie timpurie şi promovarea sănătăţii mintale. Considerăm că accesul la servicii specializate nu trebuie să fie o opţiune dificilă, ci o componentă firească a unui sistem de sănătate modern şi responsabil", a mai spus Cristina Dobre.
Construirea acestui centru va dura doi ani, iar întreaga investiţie se va ridica la aproximativ 8 milioane de lei.
În prezent, în subordinea Institutului de Psihiatrie "Socola" Iaşi se află Centrul de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiilor Bucium, Centrul de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiilor "Lascăr Catargi" şi Centrul de Sănătate Mintală şi pentru Prevenirea şi Tratarea Adicţiilor "Ghelerter".
































