Părintele arhimandrit Iustin Miron a fost numit, din 10 decembrie 2024, în postul de stareț al Mănăstirii Nicula de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Vă reamintim că fostul stareț de la Mănăstirea Nicula, Arhim. Nicolae Moldovan, a decedat în data de 30 octombrie 2024. Avea 64 de ani și conducea mănăstirea din 2012.
Ceremonia de instalare în funcție a noului stareț va avea loc la data de 29 decembrie, la Mănăstirea Nicula, în prezența ÎPS Părinte Andrei Andreicuț.
Cine este Arhimandritul Iustin Miron
Arhimandritul Iustin Miron a fost stareț al Mănăstirii Oașa, până în anul 2017. De numele părintelui este legată înființarea așezământului monahal din județul Alba.
„Noi, ca și comunitate ne-am constituit în anul 1994, la inițiativa unui grup de absolvenți din Centrul Universitar Timișoara, adunați în jurul părintelui Arhimandrit Iustin Miron, cel care prin entuziasmul său a fost și a rămas sufletul acestei obști”, se arată pe site-ul mănăstirii, relatează Basilica.ro.
La baza deciziei de a fi numit în funcția de stareț al mănăstirii clujene a stat activitatea culturală, misionară și cea administrativ-gospodărească desfășurată în anii de coordonare a Mănăstirii Oașa, notează sursa citată. De asemenea, Părintele Iustin Miron este îndrăgit de tineri pentru răspunsurile oferite la diferitele probleme inerente vieții creștine. Fostul stareț a participat la mai multe podcast-uri în care a abordat subiecte de interes pentru societate.
Arhim. Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este de formare inginer, având specializarea în Electronică și Telecomunicații, în cadrul Facultății de Politehnică din Timișoara.
În perioada studenției a fost președintele ASCOR Timișoara și l-a avut ca duhovnic pe Părintele Teofil de la Mănăstirea Sâmbăta. În 1995 a ales viața monahală, mergând la Mănăstirea Poșaga.
Ulterior, s-a înscris la Facultatea de Teologie pe care a început-o la Timișoara și a finalizat-o la Alba Iulia.
Mănăstirea Nicula din Cluj este recunoscută pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului
Anual, mii de persoane merg în pelerinaj la Nicula în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Pelerinajul fiind unul dintre cele mai mari la nivel național, alături de cele de la Cuvioasa Parascheva de la Iași, Sfântul Dimitrie cel Nou de la București și de la Peștera Sfântului Andrei de la Constanța.






























Comentează