Experții din domeniul alimentar prevăd un 2025 dificil, cu fluctuații semnificative ale prețurilor alimentelor. În ultima perioadă, prețurile la cacao și cafea au crescut de două ori, iar acest trend ar putea afecta și alte produse fundamentale, potrivit Bugetul.ro.
Anul 2024 a fost înregistrat ca fiind cel mai călduros an din istorie, iar tendința se pare că va persista și în 2025.
Schimbările climatice au un impact direct asupra prețurilor de pe rafturi.
Schimbările climatice ar putea cauza penurii alimentare. Un studiu preluat de Antena 3 arată că prețurile la mai multe produse alimentare de bază au crescut considerabil până în ianuarie 2025, fenomenul fiind legat de condițiile meteorologice extreme.
Produsele cele mai afectate de scumpiri din cauza vremii sunt:
Cacao (+163%) și cafea (+103%) au înregistrat creșteri semnificative, din cauza precipitațiilor excesive și temperaturilor ridicate în regiunile producătoare.
Uleiul de floarea-soarelui (+56%) a devenit mai scump din cauza secetei severe din Bulgaria și Ucraina, deja afectate de invazia rusă.
Sucul de portocale și untul au avut creșteri de peste 30%.
Carnea de vită s-a scumpit cu mai mult de 25%.
Experții trag un semnal de alarmă
Încălzirea globală și inflația alimentară duc la creșterea numărului de gospodării afectate de foamete și malnutriție.
„În 2024, am văzut numeroase exemple: canicula din estul Asiei a dus la scumpirea orezului în Japonia și a legumelor în China. Seceta și temperaturile extreme au afectat producția de cacao în Africa de Vest și de cafea în Brazilia și Vietnam, determinând creșteri puternice ale prețurilor", a declarat Max Kotz, de la Potsdam Institute for Climate Impact Research.
Comentează