Echipele Manchester City şi Arsenal Londra s-au calificat, marţi, în semifinalele Cupei Ligii Angliei, trecând în sferturi de Leicester City, scor 5-4 după loviturile de departajare, respectiv West Ham, scor 1-0.
La partida Leicester City – Manchester City, înainte de a se ajunge la loviturile de departajare scorul era 1-1 (goluri Vardy ‘90+7 – penalti / Silva ’26). La loviturile de departajare, pentru City au înscris Gundogan, Toure, Nmecha şi Gabriel Jesus, iar pentru Leicester au marcat Fuchs, Maguire şi Iborra. Vardy şi Mahrez au ratat, anunță News.ro.
La Arsenal – West Ham, golul a fost înscris de Welbeck, în minutul 42.
În celelalte două semifinale se întâlnesc, miercuri, Bristol City (Championship) şi Manchester United, respectiv Chelsea Londra şi Bournemouth.
Comentează