Clubul englez de fotbal Manchester United şi-a majorat masa salarială în ultimul trimestru cu 23%, până la 105 milioane euro, odată cu venirea vedetelor Cristiano Ronaldo, Jadon Sancho şi Raphael Varane la echipa din Premier League, transmite EFE, citat de agerpres.
În pofida creşterii cheltuielilor cu salariile, United a înregistrat o creştere a veniturilor cu 16,1% până la 150 milioane euro în ultimul trimestru, majorare care se explică din revenirea spectatorilor pe stadion în acest sezon, după ce restricţiile contra noului coronavirus au fost eliminate.
Veniturile pe ziua de meci, care includ biletele, achiziţia de produse comerciale ale clubului, consumul de alimente în stadion, au crescut până la 22,4 milioane euro, comparativ cu 2 milioane euro în sezonul anterior, când meciurilor se jucau cu porţile închise.
Transferul lui Cristiano Ronaldo a adus şi un plus în veniturile comerciale ale echipei, care au crescut cu 7,9% până la 76,7 milioane euro.
Datoriile lui United nu au suferit însă modificări mari şi au ajuns la 523 milioane euro, comparativ cu 524,7 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului anterior.
Vicepreşedintele Ed Woodward a dat asigurări că deşi rezultatele financiare demonstrează ''rezilienţă în timpul pandemiei'', prioritatea a rămas ''succesul sportiv pe teren. Jucătorii, antrenorii şi toată lumea din club este concentrată pentru realizarea acestui obiectiv''.
Manchester United şi-a majorat masa salarială până la 105 milioane euro, odată cu venirea vedetelor Cristiano Ronaldo, Jadon Sancho şi Raphael Varane
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

18
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
18

24
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
24

52
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
52

32
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
32

41
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
41

45
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
45

4.826
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
4.826

109
E oficial. Mircea Lucescu și-a încheiat mandatul de selecționer al României. Ce post ar putea să primească la FRF
109

213
Deficit uriaș la Rapid în 2025. Giuleștenii aproape de dezastru. Cum s-a descurcat Gigi Becali
213

131
De la idol la salvator - Dănciulescu revine pe bancă! A semnat acum! - surse
131

102
FRF a negociat cu Edi Iordănescu și a semnat cu Hagi! - surse
102

50
Italia avertizată în legătură cu EURO 2032
50

40
Top salarii din LaLiga în 2026. Pe primul loc, Kylian Mbappe şi Vinicius
40
















Comentează