Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mangia, despre absenţa lui Dan Petrescu de pe banca CFR-ului: Antrenorul e mai important în timpul săptămânii

www.gsp.ro
Devis Mangia CSU Craiova

Devis Mangia a declarat, vineri, că absenţa lui Dan Petrescu, suspendat, de pe banca tehnică a CFR Cluj la meciul cu CSU Craiova nu este atât de importantă. "Antrenorul e cu adevărat important în timpul săptămânii, la meci sunt importanţi jucătorii de pe teren", a spus tehnicianul CSU Craiova.

"Absenţa lui Dan Petrescu nu este importantă pentru noi, pentru că noi vom intra pe teren să ne facem treaba. Antrenorul e important într-o echipă, sper. Pentru mine, antrenorul poate fi important la un meci, dar e cu adevărat important în timpul săptămânii, la meci sunt importanţi jucătorii de pe teren. Iar CFR e o echipă cu mare, mare experienţă, aşa că jucătorii au ştiinţa de a organiza, gestiona şi juca partida, chiar dacă nu e antrenorul lângă ei", a declarat Mangia, într-o conferinţă de presă, conform News.ro.

El le-a atras atenţia jucătorilor săi asupra fazelor fixe, la care excelează fobaliştii CFR-ului.

"Le-am spus jucătorilor să fie atenţi la fazele fixe. Sunt trei sau patru lucruri care caracterizează echipa CFR şi am lucrat la acestea. E important să fie foarte, foarte conectaţi şi concentraţi în timpul meciului, pentru că fazele fixe pot face diferenţa în astfel de partide. Ne uităm şi la alte meciuri ale lor, chiar şi cu noi, aici, două faze fixe pentru CFR, trei goluri, direct sau în urma unor astfel de faze. Important e să punem jocul pe stilul nostru, pe ideea noastră. Următoarele două partide (n.r. - cu CFR Cluj şi cu FCSB) ne vor spune ce putem face în acest sezon, în campionat. Pentru a continua lupta, avem nevoie de rezultate bune", a afirmat italianul.

El a adăugat că Andrei Burlacu este singurul jucător care nu este într-o bună condiţie după ce a venit de la echipa naţională şi că Fausto Rossi va reveni la antrenamente la începutul lunii viitoare.

Şi fundaşul Renato Kelici consideră că echipa sa trebuie să fie concentrată la fazele fixe: "În apărare ne ajută şi atacanţii şi mijlocaşii. Când atacanţii joacă bine, jucăm şi noi, apărătorii, bine, că ne ajută mult. Cred că avem putere şi în atac şi ne putem bate la titlu. Noi şi CFR suntem două echipe diferite, noi vrem să jucăm mai mult fotbal, cu jucători cu viteză mai mare, ei sunt înalţi şi puternici. Dacă ne facem treaba sută la sută, dacă suntem concentraţi la faze fixe şi la cornere, îi putem bate. Luăm meci după meci, pentru că e drum lung până la titlu, dar dacă îi batem pe CFR avem o şansă."

Meciul CSU Craiova - CFR Cluj va avea loc, sâmbătă, de la ora 20.45, în etapa a III-a a play-off-ului Ligii I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.