Mii de spanioli au manifestat sâmbătă la Madrid pentru interzicerea coridelor, relatează AFP.
Manifestanţii purtau pancarte cu inscripţii cum ar fi "corida, ruşine naţională", iar purtători de cuvânt ai Partidului Contra Maltratării Animalelor (PACMA) transmiteau prin portavoce apeluri la "încetarea tuturor spectacolelor cu tauri şi festivităţilor sângeroase".
PACMA, fondat în urmă cu 13 ani, are tot mai mulţi simpatizanţi şi a obţinut peste 280.000 de voturi la ultimele alegeri legislative, în iunie, notează AFP.
La trecerea manifestaţiei, unii spectatori şi-au manifestat de pe margine dezaprobarea faţă de mesajele anti-corida.
Subiectul este foarte controversat în Spania. Regiunea Catalonia din nord-vest a interzis coridele de patru ani, iar în ultima vreme mai multe municipalităţi şi regiuni au luat măsuri de sistare a subvenţiilor sau chiar interzicere a acestor spectacole tradiţionale.
În primăvară, regiunea Castilia-Leon a interzis uciderea taurilor în public, iar această decizie ar trebui să ducă la anularea sărbătorii Toro de Vega din oraşul medieval Tordesillas, de la sfârşitul lui septembrie. Spectacolul constă în urmărirea unui taur de către cavaleri cu lănci şi uciderea lui în faţa mulţimii. PACMA intenţionează să pornească de la această interdicţie locală pentru a obţine interzicerea totală a coridelor.
Potrivit cotidianului spaniol El Pais, citat de AFP, în 2015 s-au organizat în Spania 1736 de coride profesioniste, cu 132 mai puţine decât în 2014, în schimb numărul spectacolelor populare cu tauri a crescut la 16.383. Sezonul de vârf al acestor manifestări de amatori este în august şi septembrie. AGERPRES
Manifestaţie la Madrid pentru interzicerea coridelor
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

250
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
250

1.738
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
1.738

1.792
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
1.792

3.674
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
3.674

97
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
97

5.364
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
5.364

2.354
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.354

4.351
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
4.351

152
Ministrul apărării italian: Războiul din Iran a pus în pericol leadershipul global al SUA
152

7.235
VIDEO Explozie și incendiu de proporții în apropierea Podului Americilor, peste Canalul Panama
7.235

338
O majoritate a canadienilor consideră că aderarea ţării la Uniunea Europeană este o idee bună
338

9.852
Declarația care șochează Europa. Rusia ar putea ataca România pentru a bloca livrările către Ucraina: 'Bombardați și distrugeți'
9.852

5.035
Un fost director al CIA vorbește despre un concept cu totul nou de război: Se modifică tot ceea ce cunoșteam până în prezent
5.035
















Comentează