DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Manifestaţii antiguvernamentale cu sute de maşini, de Ziua Naţională a Spaniei: 'Du-te, Sanchez!'; 'Demisia!'

www.gettyimages.com
protest spania madrid

Sute de vehicule au defilat luni, la Madrid şi în alte oraşe spaniole, la apelul extremei drepte, cerând demisia Guvernului de stânga al lui Pedro Sanchez, relatează AFP.

”Du-te, Sanchez!”, ”Demisia!”, se putea citi pe pancarte agitate la manifestaţia de la Madrid, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Spaniei de Partidul Vox (extremă dreapta), potrivit news.ro.

Citește și: Codrin Ștefănescu, vești despre starea de sănătate a lui Liviu Dragnea: Starea lui de sănătate se deteriorează pe zi ce trece

Sute de maşini şi de vehicule pe două roţi care arborau steagul spaniol au împânzit luni imensul bulevard Castellana, pe care are loc de obicei defilarea militară de la 12 octombrie - anulată anul acesta din cauza pandemiei covid-19.

Defilări de vehicule au avut loc şi la Valencia (est), Malaga şi Sevilia (sud), potrivit unor imagini difuzate pe reţele de socializare.

În Piaţa Colon, în centrul Madridului, numeorşi manifestanţi pe jos, toţi mascaţi, unii cu familia, s-au alăturat vehiculelor staţionate, în mijlocul unei mări de steaguri roşu-galbene, a constatat o jurnalistă AFP.

Manifestanţii critică mai ales gestionarea pandemieie covid-19 de către Guvernul socialist al lui Pedro Sanchez, în contextul în care Spania este una dintre cele mai afectate ţări în Europa şi care se confruntă cu un al doilea val important de contagiuni.

Citește și: După cazul Baranga, jurnalista Ioana Ene Dogioiu îl dă în vileag pe șeful Grupului de Comunicare Strategică: ‘Este o persoană fără diplomă de licență’ .

Decizia Guvernului central de a decreta starea de alertă - care echivalează cu o stare de urgenţă sanitară - vineri, la Madrid, cu scopul de a impune respectarea interdicţiei de a intra şi de a ieşi din capitală, în vederea unei opriri a virusului, i-a iritat în mod special pe manifestanţi.

”Guvernul abuzează de puterea sa şi ne impune decizii printr-un decret care este contrar Constituţiei”, denunţă Joaquin, în vârstă de 62 de ani, un funcţionar care nu a dorit să-şi spună numele, la fel ca mulţi manifestanţi intervievaţi.

Starea de alertă a intrat în vigoare vineri, în capitală, pe o perioadă de 15 zile.

Citește și: Racla cu viruși - OPINIE

Această măsură de excepţie a fost luată în urma unei înfruntări dure între Guvernul central de stânga şi regiunea Madrid, condusă de către dreapta, care au poziţii divergente cu privire la măsurile de luat în vederea opririi creşterii puternice a cazurilor în capitală.

În Spania, o ţară foarte descentralizată, regiunile deţin competenţa în domeniul sănătăţii publice.

Locuitorii Madridului şi altor comune din regiune nu au dreptul să iasă din localitate, însă se pot deplasa liber înăuntru şi nu sunt închişi în casă.

Spania a înregistrat în mod oficial aproximativ 850.000 de cazuri şi aproape 33.000 de morţi din cauza covid-19 de la începutul epidemiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.