Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Manipulare fără precedent -chiar așa să stea lucrurile, oare, la Timișoara?!

Cornel Putan Alin / Inquam Photos
Nicolae Robu

Timișoara este în acest an, după cum bine se cunoaște, Capitală Europeană a Culturii.

Primarul în funcție, Dominic Samuel Fritz - cetățean german, nu cetățean român de etnie germană, cum am fi tentați să credem, ținând seamă că funcția de primar este una de demnitar al Statului Român -, exploatează la maximum oportunitatea, promovându-se la greu, pe toate canalele și… pe bani mulți, căci deh, Capitala Europeană a Culturii - chipurile, ea!- trebuie promovată, nu?!

Dacă localnicii știu ce-a făcut Dominic Samuel Fritz pentru ca Timișoara să dețină acest titlu, respectiv în pregătirea exercitării lui și în exercitarea propriu-zisă -și ei spun că n-a cam făcut nimic sau în orice caz, nimic bun-, oaspeții, mass media națională și diverșii influencer-i puși în mișcare n-au de unde să știe. Și neștiind, cu toții își închipuie și promovează ideea că uite ce s-a ridicat Timișoara sub primarul german!

În atare situație, asistăm pe de o parte la ridicări în slăvi ale primarului Dominic Samuel Fritz de camarila sa și de neștiutorii manipulați, pe de altă parte la ieșiri calme, dar devastatoare prin soliditatea lor ale fostului primar, profesorul universitar Nicolae Robu.

Iată ultima mostră. Ieri, pe pagina sa de Facebook, Robu a postat un clip realizat și difuzat de Kanal D, cu titrări adăugate de el la fiecare idee enunțată în clip, reprezentând, după spusele lui, adevărul. Și trebuie să recunoaștem, că ne place sau nu ne place Robu, intervențiile lui sunt cât se poate de credibile, convingătoare 100%.

Le reproducem în continuare, sistematic, pentru a putea răspunde, în final, întrebării din titlu.

-Replica Robu la afirmația că Centrul Istoric al Timișoarei aduce cu cele din Bruxelles sau Viena:

“Centrul Istoric a fost transformat în ce este astăzi în perioada 28.10.2013 - 30.12.2016, sub Administrația Robu”

-Replica Robu la invocarea statutului de Capitală Culturală Europeană:

“Timișoara a câștigat titlul de Capitală Culturală Europeană în 16.09.2016, în al doilea mandat al Administrației Robu”

-Replica Robu la afirmația că rețeta succesului ține de investiții, totalizând, chipurile, 10 milioane de euro pentru reabilitarea clădirilor din Centrul Istoric:

“Singurele clădiri din Centrul Istoric reabilitate cu bani de la Primărie sunt Alecsandri Nr 1 (integral) și Vicariatul Sârbesc (parțial), reabilitarea lor având loc sub Administrația Robu”

-Apoi, la imaginile dominante în materialul KanalD din Piața Unirii, lăudată de toți vorbitorii, Robu spune:

“În imagini Piața Unirii, făcută cum se vede și pietonizată în perioada 28.10.2013 - 30.12.2016, sub Administrația Robu”

-În continuare, evidențiindu-se în material că multe clădiri s-au reabilitat și arată foarte bine, Robu spune:

“Reabilitarea minunatelor clădiri s-a făcut integral pe banii proprietarilor privați, Administrația Fritz având 0 (zero) contribuție”

-Avem, apoi, o replică a lui Robu la imaginile cu spațiul verde din Piața Unirii, care, între noi fie vorba, nu prea e verde:

“În acest spațiu verde, turiștii ar fi trebuit să vadă gazon englezesc, ca sub Administrația Robu, nu buruieni fritziste!”

-Materialul KanalD ajunge, în continuare, în Piața Victoriei, iar Robu afirmă:

“Reabilitarea tuturor acestor superbe palate din Piața Victoriei este făcută pe banii proprietarilor lor, ele fiind  private, cu excepția sediului Rectoratului UPT (Palatul Lloyd)”

Se ajunge din nou în Centrul Istoric, iar replica lui Robu nu întârzie:

“În imagine, strada Alecsandri, pavată și făcută pietonală deodată cu restul Centrului Istoric, în perioada 28.10.2013 - 30.12.2015, de Administrația Robu”

-Ne apropiem de final, trecând, cum era și firesc, pe deja de ani buni celebra “stradă cu umbreluțe”, despre care Robu spune:

“În imagine, strada Alba Iulia, devenită “strada cu umbreluțe” de pe vremea Administrației Robu, din 2014. În primul său an de mandat, Primarul Fritz a refuzat să le pună (!!!)”

-Reportajul se încheie cu elogierea unei schele montată de Administrația Fritz în Piața Victoriei, schelă pe care reporterul o numește “pepinieră cu mii de plante”, la care replica Robu este:

“În imagine, singura contribuție a Administrației Fritz la ce reprezintă Timișoara astăzi, Schela de 350.000 euro din Piața Victoriei, contribuție care pe timișoreni îi oripilează”

Ei bine, e distractiv, nu? Ce concluzie se poate trage din cele de mai sus? Eu zic că într-adevăr, suntem în fața unei manipulări grosolane întru susținerea d-lui Dominic Samuel Fritz, care chiar nimic semnificativ nu a adăugat în trei ani de mandat moștenirii primite de la predecesorii săi, superbului oraș Timișoara, acea schelă părându-mi și mie chiar neinspirată, ca să mă exprim eufemistic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.