Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mantia Regelui Ferdinand şi sticluţa cu parfumul folosit de Regina Maria la Încoronare, expuse la Palatul Principilor

peles.ro
mantie rege
'Lucrările avansate de restaurare ale Palatului Principilor din Cetatea Alba Carolina iau o pauză de câteva zile, pentru a face loc unei expoziţii inedite, dedicate Centenarului Încoronării, găzduită de Sala Mihai Viteazul. Miile de albaiulieni şi turişti care se vor aduna în Cetate au ocazia unică să vadă o uniformă militară ce a aparţinut însuşi Regelui Ferdinand I, dar şi originalul mantiei purtate la parada cortegiului istoric şi etnografic din 16 octombrie 1922', se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES de către Primăria municipiului Alba Iulia.

Expoziţia cuprinde, de asemenea, basoreliefuri şi tablouri ale Regelui Ferdinand I şi ale Reginei Maria şi imagini unice cu momente impresionante surprinse în 1922 la festivităţile dedicate încoronării de la Bucureşti şi Alba Iulia.

"Valoarea istorică pieselor cuprinse în expoziţie este una inestimabilă, iar evenimentul este posibil printr-un parteneriat între Primăria Alba Iulia şi Ministerul Apărării Naţionale, prin Muzeul Militar Naţional 'Regele Ferdinand I'", precizează sursa citată.

Tot în sala Mihai Viteazul din Palatul Principilor, vizitatorii vor putea vedea sâmbătă sticluţa cu parfumul folosit de Regina Maria la încoronarea de la Alba Iulia.

"Parfumul, a cărui producţie a fost suspendată în 1938, ca semn de respect la moartea reginei, a fost recreat după 100 de ani de la momentul când o întreagă colecţie de cosmetice, Mon Boudoir, a celebrei case pariziene Jean-Francois Houbigant, i-a fost dedicată şi a avut-o ca imagine pe regina României', se menţionează în comunicat.

Sticluţa originală a parfumului Mon Boudoir, preferat de Regina Maria şi purtat de aceasta inclusiv la festivităţile dedicate încoronării, poate fi admirată în acest week-end la Palatul Principilor, iar mai apoi la Muzeul Principia, urmând să rămână la Alba Iulia până la începutul anului viitor.

Timp de patru zile, de joi până duminică, la Alba Iulia au loc evenimente dedicate împlinirii unui secol de la actul de Încoronare din 15 octombrie 1922.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.