Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maraton de vaccinare la Mioveni și corturi cu echipe care vaccinează anti-COVID în două comune din Argeș

Inquam Photos / Octav Ganea
vaccinare

Autorităţile din judeţul Argeş reiau acţiunile de tipul maraton de vaccinare, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19. În week-end, la Mioveni, primăria localităţii va organiza un maraton, în timp ce în alte două comune din judeţ, la târgurile săptămânale, vor fi amplasate corturi în care cei neimunizaţi se pot vaccina, potrivit news.ro.

Acţiunile care au ca scop intensificarea vaccinării anti-COVID sunt organizate după ce Prefectura judeţului Argeş a făcut un apel către primari în sensul implicării în campania de imunizare.

"La sfârşitul acestei săptămâni, în oraşul Mioveni va avea loc un maraton de vaccinare susţinut de Primăria Mioveni, în centrul de vaccinare din cartierul Racoviţa. Tot în aceste zile, o echipă de medici din acest centru se va deplasa la Dârmăneşti în vederea vaccinării mai multor persoane din cadrul unei societăţi comerciale. De asemenea, tot în acest weekend, în târgul din comuna Lereşti, sat Voineşti, va fi amplasat un cort pentru vaccinarea doritorilor, iar în comuna Poienarii de Argeş se va deplasa o echipă mobilă care va vaccina în Căminul Cultural”, a transmis, joi după-amiază, subprefectul cu atribuţii de prefect al judeţului Argeş, Lucian Ionescu.

Acţiuni de acest gen sunt programate şi pentru săptămâna viitoare. Astfel, la târgul săptămânal din comuna Hârseşti va fi instalat un cort pentru vaccinare, iar în localitatea Stâlpeni, duminica viitoare, se va deplasa o echipă mobilă care îi va vaccina pe localnici.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.