Maratonul pentru rapelul vaccinului anti-COVID va fi organizat, în perioada 19-21 noiembrie, la Ploieşti, însă de această dată programul de imunizare nu va mai fi non-stop.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Primăria Ploieşti, maratonul pentru rapel va avea loc la sala de sport a Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza", unde funcţionează un centru de vaccinare, iar programul va fi vineri şi sâmbătă între orele 8,00 şi 24,00, iar duminică până la ora 20,00.
Persoanele vaccinate cu Pfizer în cadrul evenimentului "Maratonul pentru viaţă" din perioada 29 - 31 octombrie sunt aşteptate pentru realizarea rapelului împotriva COVID-19, la eveniment putând participa şi cei care doresc să facă doza 1 sau doza 3 (booster).
Maraton pentru rapelul vaccinului anti-COVID, organizat în weekend la Ploieşti
București
0°C
Articole Similare

33
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
33

27
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
27

24
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
24

64
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
64

36
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
36

45
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
45

26
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
26

46
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
46

31
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
31

9
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
9

22
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
22

1.037
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
1.037

37
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
37

















Comentează