Marcel Boloș: PNRR-ul trebuie flexibilizat, dar nu poate fi vorba de reforme

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 10-03-2023

Actualizat: 10-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNRR-ul trebuie flexibilizat, dar nu poate fi vorba de reforme, ele trebuie implementate „așa cum ne-am angajat”, declară ministrul Investițiilor Europene, Marcel Boloș.

El explică la RFI mai concret ce anume va fi ”ajustat” în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Marcel Boloș spune că ”PNRR-ul trebuie flexibilizat, dacă vreți, din perspectiva cadrului pentru implementarea investițiilor, pentru că de reforme, după cum deja se cunoaște, nu poate fi vorba, ele trebuie implementate așa cum ne-am angajat și desigur, pentru România este un buget pe care-l avem la dispoziție, pe care nu avem voie să îl ratăm, pentru că sunt sursa de dezvoltare a României pe termen lung și desigur, noi acum când vom ajusta PNRR-ul, când vom depune documentele necesare pentru modificarea PNRR-ului, trebuie să fim atenți inclusiv la ceea ce nu putem să implementăm datorită unor cauze bine justificate de către noi și apoi să ducem la bun sfârșit modificarea PNRR-ului”.

Întrebat când vor fi depuse actele pentru ajustările din PNRR și ce anume va fi modificat, ministrul Investițiilor Europene a răspuns: ”Termenul este 30 aprilie. Sunt patru lucruri pe care le urmărim:
-reducerea grantului cu 2,1 miliarde euro, ca urmare a creșterii economice din anul 2021 față de anul 2020, ajustarea prețului la proiectele de infrastructură, adăugarea investițiilor din capitolul
-REPowerEU și, patru, ar fi modificări de jaloane și ținte, ca urmare a circumstanțelor obiective, prevăzute în regulamentul Comisiei Europene”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri