Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marcel Ciolacu a bătut palma cu sindicaliștii din Sănătate: Se reiau angajările în sistem, cu o condiție

Guvernul Romaniei
Marcel Ciolacu parlament

Premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii sindicatelor din sănătate au agreat miercuri, în cadrul consultărilor de la Palatul Victoria, debirocratizarea procedurii pentru ocuparea posturilor din sectorul sanitar, care să fie aplicată începând de anul viitor.

"Pentru asigurarea continuităţii serviciilor medicale, va fi aprobată de Guvern o soluţie legislativă care să permită ca fiecare post vacantat în sistemul public de sănătate să fie ocupat prin concurs, fără a mai fi nevoie de Memorandum adoptat în şedinţa de Guvern. Această măsură va simplifica procedura de ocupare prin concurs a posturilor vacantate din sistemul public de sănătate", se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, reprezentanţii Executivului şi cei ai sindicatelor din Sănătate au discutat găsirea unor soluţii de angajare în sistemul public de sănătate a tinerilor medici specialişti.

"Perspectiva creşterilor salariale pentru angajaţii din sistemul de sănătate şi eliminarea inechităţilor salariale au fost, de asemenea, discutate, în contextul aprobării de către Guvern a proiectului de buget pentru anul viitor", se spune în comunicat.

Consultările între reprezentanţii Guvernului şi cei ai sindicatelor din sănătate vor continua, precizează sursa citată.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu au participat la întâlnirea de la Palatul Victoria vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şeful Cancelariei Prin-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Mihai Diaconu, consilierii de stat în Cancelaria prim-ministrului Carmen Orban şi Minel Ivaşcu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.