Marcel Ciolacu anunță că 1.6 milioane de români vor câștiga cât în Spania, Italia sau Franța

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 17-06-2022

Actualizat: 17-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: captura Facebook

Salut faptul că miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu: „Este un proiect pe care PSD l-a susținut constant în ultimii ani”. „Salut faptul că miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Este un proiect pe care PSD l-a susținut constant în ultimii ani, iar toate inițiativele noastre de creștere a salariului minim din România au avut în vedere inclusiv încadrarea în acest traseu european”, transmite Marcel Ciolacu, conform Mediafax.

Citește și: Mihai Chirica pune tunurile pe Nicolae Ciucă, după ce o femeie beată a izbit în plin patru muncitori, la Iași

El apreciază că adoptarea unui salariu minim la nivelul întregului continent reprezintă un beneficiu in special pentru salariații din mediul privat românesc. „Avem aproximativ 1,6 milioane de angajați cu acest nivel de salarizare în România, ale căror câștiguri trebuie să se alinieze în viitor cu cele ale muncitorilor din Spania, Italia sau Franța. Salariul minim european poate însemna și un mecanism predictibil pentru mediul de afaceri. Este un instrument care va oferi mai multă echitate socială și va proteja mai bine interesele a milioane de salariați”, încheie liderul PSD.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri