Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24, că Ucraina trebuie ajutată până se termină războiul, dar totodată a precizat că ea trebuie să se ajute și singură. „Nu este un război între Ucraina și Federația Rusă, nu este un război între Putin și Zelenski, este un război între un dictator și lumea democratică”, a subliniat premierul.
„Ați văzut că eu nu am răspuns cu aceeași monedă cu care a răspuns Polonia și am avut discuții și cu președintele (n.re Klaus Iohannis) pe această temă și am ajuns amândoi la aceeași opinie. Am găsit prin dialog cu primul ministru al Ucrainei acest sistem de licențiere, atât în Ucraina de export, cât și de licențiere de import în România, astfel încât fermierii să fie protejați, dar n-am venit cu o interdicție. Semnalul pe care l-am fi dat lumii democratice ar fi fost că noi nu vrem să ajutăm Ucraina, ceea ce este fals și total greșit. Nu este un război între Ucraina și Federația Rusă, nu este un război între Putin și Zelenski, este un război între un dictator și lumea democratică”, a spus premierul.
Comentează