Marcel Ciolacu face un anunț cu implicații majore pentru întreg Sistemul: nu trece noaptea pe furiș/ Video

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-09-2023

Actualizat: 05-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va merge în fața Parlamentului, acolo unde își va asuma răspunderea pentru pachetul legislativ privind măsurile fiscale. Ciolacu a precizat că întreaga procedură, inclusiv angajarea răspunderii, se va finaliza până la finalul lunii septembrie.

”Până la finalul lunii (septembrie n.r.) terminăm tot circuitul, inclusiv asumarea răspunderii în fața Parlamentului.

Am așteptat și am tot urmărit să văd unde este așa zisa austeritate, dar eu am citit în actul normativ că o să crească salariul.

România a învățat din fosta criză, când s-a făcut o greșeală majoră prin tăierea salariilor românilor.Asta nu se mai întâmpla! Nu am văzut nimic de austeritate.  Este adevărat, unii care au salarii foarte mari din punctul meu de vedere în sistemul bugetar, nu vor beneficia de vouchere de vacanță.

Primul pachet finalizat de domnul ministru al Finanțelor va fi pachetul contra evaziunii. Pe urmă va fi reforma din sistemul bugetar și al treilea este pachetul fiscal, astfel încât România să fie sustenabilă și anul acesta, dar și anul viitor.

Veți vedea în 2-3 zile tot pachetul, nimeni nu-l va trece noaptea pe furiș. Va fi în transparență, va trece prin Guvern, va fi depus la Parlament unde se vor putea depune amendamente.”, a explicat Marcel Ciolacu.

Întrebat care va fi pragul până la care bugetarii vor primi vouchere de vacanță, Ciolacu a explicat că pragul va fi fixat la un salariu de 8000 de lei net.

”Propunerea va fi pentru pentru salariile de peste 8000 de lei net, adică peste 14.000 de lei brut.”, a spus Ciolacu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri