Marcel Ciolacu pregătește o amplă remaniere guvernamentală (Surse)

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 26-02-2024

Actualizat: 26-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Marcel Ciolacu pregătește o amplă remaniere guvernamentală, asta pentru că în coaliție s-ar fi căzut de acord ca niciun ministru care dorește să candideze la alegerile locale sau europarlamentare să nu o facă fiind încă în funcție.

Conform surselor noastre, în momentul în care se vor finaliza negocierile din coaliție, iar miniștrii se vor regăsi pe liste la europarlamentare sau la locale, atunci aceștia vor fi remaniați.

Spre exemplu, la PNL există o decizie ca fiecare lider de filială județeană să-și asume candidatura fie la primărie, fie la consiliul județean. În acest caz sunt mai mulți miniștri liberali, dar și miniștri de la PSD.

În această perioadă se discută intens în coaliție pentru a se definitiva lista pentru alegerile europarlamentare și există mai mulți miniștri PSD și PNL care își doresc să plece la Bruxelles.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri