Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Marcel Ciolacu pune presiune pe Guvern: 'Dacă nu dă OUG pe ride-sharing, o vom discuta în plen'

Inquam Photos / Octav Ganea
marcel ciolacu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că PSD doreşte urgentarea reglementării în domeniul ride-sharing, menţionând că dacă Guvernul nu va da ordonanţa de urgenţă, proiectul de lege pe această temă, aflat în dezbaterea comisiilor de specialitate, va intra săptămâna viitoare la votul plenului Camerei.

"Mai avem ride-sharingul. Să vedem dacă Guvernul o să dea ordonanţa. Proiectul de lege este la comisiile de specialitate, mi se pare că sunt cinci comisii avizatoare. Am vorbit deja cu liderul grupului PSD, domnul Simonis, şi, dacă ordonanţa nu este dată, am vrea să urgentăm acest proiect de lege, să intre o dată în legalitate. Pe urmă, dacă mai sunt discuţii şi celălalt sistem, cu taximetria, de asemenea, suntem deschişi să stăm de vorbă şi cu dânşii să reglementăm. Eu sper să se dea ordonanţa. Dacă nu, o să facem toate eforturile ca miercuri să intre la votul final", a afirmat Marcel Ciolacu.

Citește și: A ieșit la iveală! Cât de sănătoase sunt roșiile din „Programul Tomata“

Comisiile pentru transporturi şi tehnologia informaţiilor ale Camerei Deputaţilor au amânat, miercuri, decizia referitoare la proiectul de lege privind transportul alternativ din lipsă de cvorum, preşedintele Comisiei pentru transporturi, Lucian Bode, acuzând reprezentanţii PSD că au ales "să fugă" de la dezbateri pentru că au primit ordin de la Guvern ca aceste reglementări să fie adoptate prin ordonanţă de urgenţă.

"Din păcate, am avut astăzi un moment foarte bun pentru legiferarea activităţii de transport alternativ în România. Am avut foarte multe discuţii în cadrul Comisiei pentru transporturi, comisie sesizată cu acest proiect de lege. După ce împreună cu colegii de la PSD am stabilit că astăzi discutăm acest proiect aşteptat de cei care sunt operatori pe aceste platforme, cât şi de cei peste 2,5 milioane de români beneficiari ai acestor servicii, iată că PSD a ales să fugă de la aceste dezbateri. Eu cred că, din păcate, (...) PSD nu a înţeles nimic din votul românilor din 26 mai, în continuare fug de responsabilitate, s-au comportat ca nişte laşi, ne-au lăsat fără cvorum de şedinţă, pentru că au primit ordin de la Guvern că vor adopta aceste reglementări din nou prin ordonanţă de urgenţă, ceea ce nu este deloc productiv, nu este corect şi este şi neconstituţional, ţinând cont că noi avem în dezbatere proiecte de lege pe această temă", a afirmat Bode.

Citește și: Preşedintele Klaus Iohannis propune modificarea legii electorale:Autorităţile trebuie să ia măsurile necesare .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.