Marcus Rashford, printre cei patru jucători care şi-au prelungit contractul cu Manchester United

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-12-2022

Actualizat: 20-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

United continuă negocierile cu portarul David de Gea, a cărui înţelegere cu gruparea de pe Old Trafford expiră la finalul sezonului.

Săptămâna trecută, antrenorul Erik ten Hag a declarat că United va activa opţiunea de prelungire a contractului pentru Rashford, compatriotul acestuia Luke Shaw, portughezul Diogo Dalot şi brazilianul Fred. Cei patru fotbalişti ar fi putut pleca liberi de contract în luna iunie.

Totuşi, cazul lui De Gea este diferit. Dacă United ar extinde contractul goalkeeperului spaniol, acesta ar avea un salariu de 375.000 de lire pe săptămână, aşa cum s-a angajat clubul când i-a prelungit ultima dată înţelegerea în 2019, când De Gea a devenit cel mai bine plătit portar din lume.

Pentru De Gea a fost luată în calcul opţiunea unui contract mai scurt, cu un salariu mai mic, menţionează BBC.

Dacă până pe 1 ianuarie nu se va ajunge la un acord, De Gea va putea semna un precontract cu alt club. Spaniolul a devenit în acest sezon al 11-lea jucător care dispută mai mult de 500 de meciuri pentru United.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri