'Marea Britanie ar trebui să se apropie mai mult de Statele Unite decât de Uniunea Europeană' - consilier al lui Donald Trump

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 17-11-2024

Actualizat: 17-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: istockphoto.com

Stephen Moore, un consilier economic de rang înalt al preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, a afirmat că Marea Britanie ar trebui să îşi alinieze relaţiile comerciale cu Statele Unite, mai degrabă decât să caute o apropiere economică mai mare cu Uniunea Europeană, relatează Reuters, citat de news.ro.

Moore a declarat, într-un interviu pentru BBC, că Uniunea Europeană promovează un "model socialist" şi a subliniat că Statele Unite ar fi mai puţin interesate de un acord de liber schimb cu Marea Britanie dacă aceasta ar pune relaţiile economice cu UE pe primul loc.

"Regatul Unit este prins între două modele economice şi cred că Marea Britanie ar fi mai bine să se îndrepte către modelul american de libertate economică. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cred că administraţia Trump ar fi mult mai dispusă să negocieze un acord de liber schimb cu Marea Britanie", a spus Moore.

La evenimentul respectiv, guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a îndemnat noul guvern britanic să reconstruiască relaţiile cu Uniunea Europeană.

În timp ce guvernul britanic a exclus posibilitatea de a se alătura din nou pieţei unice sau uniunii vamale europene, prim-ministrul Keir Starmer a spus că doreşte să îmbunătăţească relaţiile comerciale şi diplomatice cu blocul european.

Ministrul de Finanţe Rachel Reeves a adăugat că Marea Britanie trebuie să "reseteze" relaţia cu UE şi că îşi doreşte o colaborare mai strânsă cu administraţia Trump, pentru a întări legăturile comerciale.

Aceasta vine în contextul în care politicienii din întreaga lume continuă să analizeze impactul victoriei lui Trump şi perspectiva tarifelor de două cifre asupra bunurilor importate de Statele Unite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri