Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie, către ONU: 'Nu urmărim o confruntare cu Iranul, dar este inacceptabil'

golful persic

Londra a denunţat duminică sechestrarea unui petrolier britanic de către Iran "încălcându-se (astfel) dreptul internaţional" şi a respins versiunea incidentului oferită de Teheran într-o scrisoare adresată Naţiunilor Unite, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Nu urmărim o confruntare cu Iranul", a scris adjunctul ambasadorului Regatului Unit la ONU în documentul oficial adresat preşedintelui Consiliului de Securitate şi Secretarului General.

"Dar este inacceptabil (...) să ameninţi o navă ce desfăşoară activităţi legitime în coridoare recunoscute internaţional", se arată în scrisoarea în care se solicită Teheranului eliberarea vasului Stena Impero.

Petrolierul Stena Impero, sub pavilion britanic, a fost sechestrat vineri în Strâmtoarea Ormuz de către Gardienii Revoluţiei pentru "nerespectarea codului maritim internaţional".

Citește și: VIDEO - Rareș Bogdan s-a contrat cu Bogdan Chirieac la România TV: Sunteți de acord să vă autoflagelați? / Propuneți o chestie comunistă sau fascistă! .

Iranul "pretinde" că petrolierul "a pătruns în Strâmtoarea Ormuz pe culoarul de ieşire şi că nu a răspuns la mesajele de avertizare", a scris Allen. "Nu este adevărat", a negat diplomatul britanic în scrisoarea adresată ONU.

Un oficial iranian a dat de asemenea asigurări că petrolierul a fost sechestrat după o ciocnire cu un vas de pescuit.

"Nu există nicio dovadă în acest sens şi chiar dacă s-ar fi întâmplat, localizarea (navei) Stena Impera în apele teritoriale ale Omanului înseamnă că Iranul nu avea dreptul să o intercepteze", se mai precizează în scrisoare.

Nava, proprietate a unui armator suedez, şi echipajul de 23 de persoane sunt consemnaţi în largul portului Bandar Abbas din sudul Iranului.

Sechestrarea navei s-a produs la câteva ore după o decizie a Curţii Supreme din Gibraltar ce a prelungit cu 30 de zile reţinerea petrolierului iranian Grace 1, sechestrat pe 4 iulie, suspectat că intenţionează să livreze ţiţei Siriei, acuzaţie negată de Iran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.