Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie cere noi sancţiuni din partea ONU

boris johnson

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a lansat marţi un apel Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) să impună noi sancţiuni împotriva Coreii de Nord şi a cerut Chinei să exercite influenţa sa pentru a rezolva criza provocată de programul nuclear al Phenianului, relatează AFP. "Îndemnăm Consiliul de Securitate să adopte o nouă rezoluţie cât mai curând posibil, impunând noi sancţiuni şi arătând unitatea şi determinarea comunităţii internaţionale", a declarat Boris Johnson în faţa Parlamentului britanic, anunţă Agerpres.

Statele Unite, împreună cu aliaţii lor europeni şi cu Japonia, au anunţat luni că negociază noi sancţiuni severe ale ONU împotriva Coreii de Nord, într-un context de tensiuni exacerbate de Phenian care a efectuat duminică al şaselea test nuclear, cel mai puternic până în prezent. Poziţia Chinei, primul susţinător al regimului nord-coreean şi membru permanent al Consiliului de Securitate, nu este cunoscută deocamdată în ce priveşte impunerea de noi sancţiuni. La 5 august, Beijingul s-a alăturat celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate pentru adoptarea de sancţiuni severe împotriva Coreii de Nord, vizând să priveze această ţară de un miliard de dolari venituri obţinute din exportul de minereuri de fier şi cărbune, precum şi din pescuit. "China, care reprezintă 90% din comerţul exterior al Coreii de Nord, este singura având capacitatea de influenţa regimul" de la Phenian, a subliniat Boris Johnson. "Lansez un apel Chinei să facă uz de toată influenţa sa pentru a asigura o rezolvare paşnică a acestei grave crize", a adăugat şeful diplomaţiei de la Londra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.