Marea Britanie: Cine vrea să stea și cine vrea să plece din UE

Autor: Politic Scan

Publicat: 26-04-2016

Actualizat: 26-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rezultatul referendumului pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, ce va avea loc pe 23 iunie, este incert. Deși majoritatea elitelor țării îndeamnă la rămânere, populația încă ezită. Iar ezitările scot la iveală clivajele din interiorul societății.

O majoritate tăcută?

Maio jos avem situația generală a intenției de vot la referendum. În general intenția de vot pentru rămânere (albastru) și pentru ieșire (roșu) sunt cam la fel de mari (excepție face săptămâna 19-21 aprilie).

generalInteresantă este, însă, simetria dinte nehotărâți și cei ce votează rămânerea. Pare să existe un procent de (poate) 5% care nu aveau de gând să voteze pentru plecare, dar abia acuma încep să exprime o preferință pentru rămânere. Vor fi aceștia prezenți la vot în ziua referendumului? Este una din întrebările care ar putea decide soarta scrutinului.

Mulți dintre aceștia par să fie simpatizanți ai Partidului Conservator, unde vedem aceeași simetrie între votul pro și abținere.

conservatori alegători ai Partidului Conservator

Alegătorii Partidului Laburist (stânga) votează pentru rămânere iar cei ai UKIP (extrema dreaptă) votează pentru ieșire.

ukip labour

Tineri profesioniști vs. muncitori și pensionari

Cei mai bogați doresc să se rămână în UE, iar cei mai săraci să se iasă.

bogati sraci

Dacă vi se pare ciudat că săracii votează pentru ieșire iar laburiștii (electoratul stângii) pentru rămânere, ei bine, explicația se numește UKIP (Partidul pentru Independența Marii Britanii). Apărut inițial ca un concurent la adresa conservatorilor pe segmentul de dreapta, UKIP a sfârși prin a "fura" de la laburiști electoratul muncitoresc eurosceptic și radical.

Cei tineri doresc să rămână, iar cei bătrâni să plece. În ambele categorii se observă un avans al taberei pro rămânere în ultimele săptămâni.

tineri si batraniUna din explicațiile diferențelor dintre bătrâni și tineri, "bogați" și "săraci" ține de familiarizarea cu străinii. Dacă ești tânăr student sau proaspăt absolvent al unei universități de top, cu probabil ai socializat cu studenți străini și ai apreciat contribuția culturală și intelectuală a acestora. Dacă, însă, ești muncitor sau pensionar într-un orășel de provincie, șansele sunt că nu ai socializat cu străini. Dacă ai contacte cu migranți, aceștia sunt mai degrabă tot muncitori, adică potențiali concurenți pe piața muncii.

Această structură socială creează probleme campaniei pentru rămânere. Majoritatea publicaților de business sunt favorabile rămânerii și încearcă să explice că inclusiv cei mai săraci au de câștigat. Dar muncitorii și pensionarii nu citesc The Economist sau Financial Times, ci tabloide. Iar tabloidele sunt eurosceptice pentru că teama de străini vinde mai bine decât optimismul economic moderat.

Problema scoțiană

Scoțienii sunt printre cei mai ardenți partizani ai rămânerii în Uniune.

scotia

Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, în măsura în care aceștia nu au simpatie pentru guvernul de la Londra și nu privesc cu mare drag întărirea sa. O problemă asemănătoare există și în Irlanda de Nord.

Dacă Marea Britanie va ieși din UE este probabil ca guvernul local scoțian să ceară repetarea referendumului de ieșire a din Marea Britanie. Combinată cu problemele de comerț exterior aduse de ieșirea din Uniune, separația Scoției ar scoate Marea Britanie din rândul puterilor internaționale

 

Grafice: The Economist.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri