Marea Britanie își pregătește ieșirea în 2 ani din Uniunea Europeană

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-03-2016

Actualizat: 30-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: thecommentator.com

Marea Britanie va încerca să-şi negocieze ieşirea din Uniunea Europeană în termen de doi ani dacă alegătorii săi vor decide în favoarea unui Brexit la referendumul programat pentru 23 iunie, a indicat miercuri Gus O'Donnell, economist şi fost secretar al cabinetului - cel mai înalt funcţionar britanic -, între 2005-2011, într-un interviu pentru BBC.

Dacă britanicii vor vota pentru Brexit, regulile UE prevăd că Londra va avea la dispoziţie doi ani pentru a 'bate în cuie' termenii noii sale relaţii cu Uniunea pe probleme precum relaţiile comerciale şi statutul rezidenţilor străini.

Citește și: Klaus Iohannis a promulgat 4 legi mult așteptate

În situaţia în care, până la mijlocul lui 2018, Marea Britanie nu va încheia această renegociere, calitatea sa de membru al UE pur şi simplu va înceta, dacă toate celelalte state nu vor conveni asupra unei prelungiri a termenului.

'Trebuie să ne negociem intrarea în piaţa unică, trebuie să ne negociem relaţia viitoare cu UE şi apoi trebuie să ne negociem tratatele comerciale cu toate celelalte state. Aşa încât sunt multe de făcut', a indicat Gus O'Donnell.

Citește și: SCANDAL între Simona Halep și antrenorul său: Ce a spus după eliminarea de la Miami / VIDEO

'Evident, la finalul celor doi ani tot ceea ce nu am negociat va trebui prelungit printr-un vot în unanimitate, la care noi nu vom participa, aşa încât e oarecum înfricoşător', a estimat el.

Un document emis de guvernul britanic în februarie semnala că un Brexit ar putea duce la 10 ani sau chiar mai mult de negocieri, provocând incertitudine care ar dăuna relaţiilor comerciale şi investiţiilor.

Citește și: Alina Petre anunță CUTREMURUL: E la DNA și depune denunț împotriva unor foști miniștri

Promotorii ieşirii ţării din blocul comunitar susţin, în schimb, că state din Uniune vor fi dornice să încheie rapid noi acorduri pentru a-şi menţine exporturile în Marea Britanie.

Potrivit lui O'Donnell, dificultăţile unei ieşiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană vor fi sporite de calendarul alegerilor din 2017 din Germania şi Franţa, state în care guvernele actuale se confruntă cu propriile provocări din partea oponenţilor Uniunii.

'Mă tem că situaţia politică acţionează total împotriva noastră', a mai comentat fostul înalt oficial pentru BBC, informează agerpres.ro.

Citește și: DISCURSUL incendiar al lui Sebastian Ghiță din Parlament/ INTEGRAL

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri