Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marea Britanie va aştepta proiectul final de orientări al UE privind Gibraltarul

Theresa May

Marea Britanie va aştepta până la sfârşitul lunii aprilie pentru a afla ce orientări au convenit celelalte ţări membre ale Uniunii Europene referitor la chestiuni precum Gibraltarul, a indicat luni purtătorul de cuvânt al premierului Theresa May, relatează agenţia Reuters. Viitorul Gibraltarului a devenit prima dispută din cadrul convorbirilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar de când Theresa May a transmis documentele oficiale în legătură cu separarea de UE, într-un proiect de document privind poziţia comună a UE susţinându-se că orice acord în legătură cu acest teritoriu briranic, situat la sud de Spania, trebuie să fie convenit între Madrid şi Londra, conform Agerpres.

''Acesta este proiectul cu orientări care au fost emise. Vom aştepta şi vom vedea ce convin cele 27 de ţări ale UE'', a declarat presei purtătorul de cuvânt al Theresei May. Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a avut o întâlnire ''prietenească şi constructivă'' cu ministrul spaniol de externe, Alfonso Dastis, luni la Madrid, în cadrul unei vizite convenite anterior, la care a fost ridicată problema Gibraltarului, a mai spus purtătorul de cuvânt britanic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.