EXIT - POLL CURS - Avangarde: Duminică, ora 21:00. Au mai ramas VEZI AICI
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

'Marea Unire', în flota TAROM: Ministrul anunță achiziția de aeronave lung curier și rute către SUA

Jurnal Giurgiuvean
razvan cuc

"Marea Unire", cea de-a doua aeronavă Boeing 737-800 NG din flota TAROM, a sosit, miercuri, pe Aeroportul Internațional Băneasa - Aurel Vlaicu, iar ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, promite noi ''surprize", cum ar fi achiziționarea până la sfârșitul anului a două avioane lung curier și obținerea sloturilor pentru deschiderea rutelor cu Statele Unite și China, conform Agerpres.

"Așa cum mi-am asumat încă de la începutul mandatului — și după cum este prevăzut și în programul de guvernare — astăzi (miercuri, n.r.) a intrat în flota TAROM și cea de-a doua aeronavă Boeing 737-800 NG. Este un pas foarte important pentru că, astfel, revenim la reîntregirea flotei de anul trecut, când aveam 23 de aeronave, înainte să pensionăm cele două Airbus-uri", a declarat, miercuri, Răzvan Cuc, prezent pe Aeroportul Aurel Vlaicu, la ceremonia de primire a aeronavei.

Potrivit acestuia, cu ajutorul celor două aparate noi, capacitatea de transport a companiei TAROM va crește cu peste 20%. "Surprizele nu se vor opri aici. Deja suntem în discuții pentru achiziționarea unor noi aeronave de lung curier de această dată și cei din cadrul companiei lucrează deja pentru obținerea sloturilor pentru deschiderea rutelor cu Statele Unite și China", a menționat Răzvan Cuc. În ceea ce privește cele două aeronave Boeing 737-800, acestea vor fi operaționale de la jumătatea lunii iunie. Astfel, prima aeronavă, adusă în România săptămâna trecută, va avea prima cursă spre Madrid, în timp ce "Marea Unire" va zbura prima oară la Amsterdam.

Totodată, ministrul dă asigurări că revitalizarea TAROM începe odată cu intrarea celor două noi aeronave în flotă, alături de un nou concept de business și un proces de reorganizare a companiei. "În primul rând, sporim capacitatea de transport a TAROM. Anul trecut s-a diminuat și TAROM a trebuit să renunțe la anumite rute. Din punct de vedere economic, TAROM se relansează, astfel încât prognoza economică pentru companie este, practic, ca la sfârșitul anului să închidă pe zero, fără pierdere. Prin intrarea celor două aeronave în flotă, practic, ajutăm la acest lucru și, totodată, oferim servicii de bună calitate, pentru că aeronavele sunt noi, au un ambient modern și sunt foarte eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil", a subliniat Cuc.

Șeful de la Transporturi a precizat că la nivelul companiei se acționează după un plan de redresare bine pus la punct, la care au lucrat atât directorul general, cât și cel comercial și piloți. "Diferența dintre ce s-a întâmplat anul trecut și ce se întâmplă acum este că se acționează după un plan foarte bine pus la punct de redresare a companiei TAROM, pentru că, dacă ne uităm la anul trecut, compania TAROM aștepta să lanseze o procedură pentru o consultanță care să vină să o redreseze și să regândească și introducerea în flotă de aeronave noi. Iată că această strategie a fost făcută de oameni competenți din cadrul TAROM — și aici a fost un grup de lucru format din directorul general, directorul comercial, piloți, deci toată lumea a lucrat și lucrează, pentru că este un brand național pe care și eu mi-am asumat că îl voi susține și îl voi sprijini cu tot ce pot eu ca ministru și, totodată, știți foarte bune că și în programul de guvernare TAROM are un loc aparte, alături de celelalte sectoare", a explicat ministrul.

Potrivit oficialului, consultanța ar fi însemnat o cheltuială de circa 600-800.000 de euro și se mai pierdea un an în ceea ce privește adoptarea unor măsuri de redresare a companiei. "Dacă stăteam să facem consultanță, pe lângă faptul că mai cheltuiam probabil undeva între 600 și 800 de mii de euro, aveam un orizont de așteptare de încă un an până când se puteau lua niște măsuri concrete pentru TAROM. Astfel, am salvat banii care trebuiau alocați pentru această consultanță și îi putem aloca pentru dezvoltarea companiei TAROM", a susținut acesta.

Referitor la cele două aeronave Airbus "scoase la pensie" anul trecut, ministrul Transporturilor a spus că acestea ar putea fi predate ca avans la achiziționarea aeronavelor de tip lung curier. "Cu cele două avioane vechi, probabil în momentul în care vom reînnoi flota — practic s-a început reînnoirea flotei, dar vom continua — am înțeles că există o înțelegere să fie predate ca avans pentru noile avioane. Foarte important și ce i-am spus directorului de la TAROM: 'Nu vreau ca aceste aeronave să plece din flota TAROM decât la valoarea contabilă și nu la o valoarea stabilită în urma unei evaluări'. Dacă până la sfârșitul anului vor intra în flotă cele două aeronave de lung curier, cu siguranță că la sfârșitul anului vom avea și rutele (către SUA și China — n. r.). Ca să introducem navele de lung curier, trebuie să și avem sloturile respective, cât și strategia necesară ca să putem umple avioanele. Cerere este, dar trebuie făcută o strategie. Nu avea niciun sens să ne grăbim să luăm aeronavele până nu aveam strategia bine pusă la punct", a adăugat Răzvan Cuc.

Șeful MT a dat asigurări că se va remedia și problema cu gradul de încărcare a aeronavelor TAROM. "Eu vă asigur de un aspect: din păcate, anul trecut, Direcția Comercială (a companiei — n. r.) nu pot să spun că a fost manageriată corespunzător și gradul de încărcare a aeronavelor a scăzut, dar acest lucru se va redresa. Repet: avem un management proactiv, avem o echipă care trage pentru relansarea unui brand românesc și avem o strategie. Nu venim să ne specializăm, mai ales partea de comercial, să se specializeze direct la locul de muncă, ci ei trebuie să vină cu experiență, astfel încât să gândească o strategie de relansare. Eu sunt convins că gradul de încărcare va crește semnificativ la finele anului", a adăugat el.

Săptămâna trecută, în flota operatorului aerian național a intrat "Sarmizegetusa". Aceasta a fost prima aeronavă Boeing 737-800 NG care a intrat în flota TAROM după 10 ani. Pe 26 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârșitul anului, iar cursele către China și SUA vor fi reluate. TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanță maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanțe de maximum 3.400 kilometri), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanțe de maximum 2.780 km), șapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanțe de maximum 1.200 kilometri) și două aeronave ATR 72-500 (pentru distanțe de maximum 950 kilometri).

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Începând din luna iunie a anului 2010 este membră a Alianței SkyTeam, iar din 1993 membră a Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.