Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAREA 'VINOVĂŢIE' A LUI DRAGNEA – cele peste 2 milioane de voturi/ ANALIZĂ

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Liviu Dragnea PSD

Marea vinovăție a liderului PSD Liviu Dragnea ar fi scorul obținut de partidul său la alegerile electorale,  asta consideră jurnalistul Dan Barbu. Concret, Barbu susține că Liviu Dragnea este cel care a totalizat nu mai puțin de două milioane de voturi, întreaga campanie electorală a PSD pentru alegerile europarlamentare gravitând în jurul lui.

"Oficial, conform datelor prezentate de Biroul Electoral Central, PSD a luat la alegerile europarlamentare 2.040.765 de voturi. Sigur, nu a fost suficient pentru a ocupa prima poziţie şi este foarte aproape de locul trei, ocupat de USR-PLUS. Desigur, PSD a luat mult mai puţin decât la alegerile parlamentare din 2016 şi mult sub ceea ce au dat majoritatea sondajelor de opinie publicate înainte de alegeri.

Nu discut acum despre cum a ajuns PNL să câştige europarlamentare sau despre procentul extrem de mare obţinut de USR-PLUS. Nici chiar despre eforturile uriaşe pentru ca partidele lui Ponta şi Băsescu să intre în Parlamentul European. Voi reveni în curând asupra acestor ultime aspecte.

Remarca mea acum este una simplă, dar extrem de fermă. Cele peste 2 milioane de voturi nu au fost câştigate de PSD, ci de Liviu Dragnea, cum se spune, pe persoană fizică. În campania electorală, dar nici înainte, nu s-a vorbit despre PSD, ci despre Dragnea. La europarlamentare nu a participat o listă cu propuneri de europarlamentari PSD, ci….Liviu Dragnea. Absolut totul a gravitat în jurul lui Dragnea.

Eu nu vreau să contest eforturile depuse în campanie de lideri ai partidului de la centru sau din teritoriu. Spun însă că scorul obţinut de PSD la aceste alegeri i se datorează lui Liviu Dragnea, care a reuşit performanţa de a lua de unul singur cele 2.040.765 de voturi. Cei care au venit la vot şi au pus ştampila în chenarul cu lista PSD l-au votat de fapt pe Liviu Dragnea.

Sigur că şi din cauza fostului lider al partidului, PSD nu a câştigat europarlamentarele. Dar, ce putea face de unul singur? Pentru că ăsta este adevărul: Liviu Dragnea a fost lăsat singur, în special în ultimele luni. Şi, aşa singur, Dragnea a reuşit o adevărată performanţă.

Oare ce se întâmpla dacă toţi liderii din teritoriu trăgeau pentru PSD cu adevărat? Oare ce ar fi fost dacă la nivelul PSD s-ar fi lucrat puţin la imaginea lui Dragnea?

Nu trebuie să fii mare expert în comunicare şi marketing politic să îţi dai seama că în ultimii 3 ani în România a avut loc cea mai amplă operaţiune de manipulare de după 1990.

Tema manipulării a fost una extrem de simplă: Dragnea trebuie demonizat, Dragnea este răul suprem! Iar când la operaţiune participă ţări puternice, miliardari ai planetei, servicii de informaţii, nu ai nicio şansă. Sau poate ai dacă te faci ghiocel. Cu atât mai mare este performanţa de a lua cele peste 2 milioane de voturi!

Probabil că Liviu Dragnea, acolo unde este acum, este împăcat cu sine. Mai mult nu se putea face la aceste alegeri, iar cei 9 europarlamentari PSD care vor merge la Bruxelles îi pot fi recunoscători.

PS. Vin prezidenţialele! Oare candidatul PSD va reuşi să strângă cel puţin 2 milioane de voturi în primul tur?", scrie Dan Barbu pe site-ul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.