Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maree istorică la Veneția - Consiliul Local a fost inundat pentru prima dată în istoria sa

venetia

Consiliul regional din Veneto, care se află în zona Grand Canal din Veneţia, a fost inundat pentru prima dată în istoria sa, joi noaptea, imediat după ce a respins măsuri de combatere a schimbării climatice, potrivit CNN.

Oraşul istoric italian a fost lovit săptămâna aceasta de cea mai inundaţie din ultimii 50 de ani.

Membrii consiliului din Palatul Ferro Fini dezbăteau bugetul regional pe anul 2020 la ora locală 10.00 când apa pătruns în clădire, potrivit lui Andrea Zanoni, consilier al Partidului Democratic.

"În mod ironic, camera a fost inundată la două minute după ce majoritatea formată din partidele Liga, Fratelli d'Italia şi  Forza Italia au respins amendamentele noastre de a lupta cu schimbările climatice", a scris Zanoni, care este preşedintele Comisiei pentru Mediu, el publicând şi imagini cu camera inundată.

Printre amendamentele respinse au fost măsuri de a finanţa resurse regenerabile care să înlocuiască autobuzele diesel cu unele "mai eficiente şi mai puţin poluante".

Zanoni l-a acuzat pe preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, care este membru al partidului lui Matteo Salvini, Liga Nordului, că a prezentat un buget "fără măsuri concrete de a combate schimbarea climatică”.

Preşedintele consiliului, Roberto Ciambetti, a respins acuzaţiile lui Zanoni într-o declaraţie pentru CNN.

"Dincolo de propagandă, votăm pentru un buget regional care cheltuieşte 965 de milioane de euro în ultimii trei ani pentru combaterea poluării, a smogului, factori în schimbarea climatică", a spus el.

Veneţia a fost inundată marţi seară de cel mai ridicat flux din ultimii 50 de ani, turiştii înaintând cu greu pe străzile inundate pentru a se adăposti, în timp ce un vânt puternic a provocat valuri în Piaţa San Marco. Apa a atins un nivel maxim de 1,87 de metri, iar alarma pentru inundaţii a sunat de-a lungul canalelor oraşului italian, a anunţat centrul de monitorizare a fluxului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.