Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maria Grapini duce cazul Caracal la vârful UE: europarlamentarul a cerut în scris o anchetă Europol pe rețelele de trafic de persoane

grapini maria

Europarlamentarul PSD Maria Grapini a transmis o scrisoare președintelui Parlamentului European, David Sassoli, în care solicită deschiderea unei anchete la nivelul tuturor statelor membre, prin Europol, pentru depistarea și eliminarea rețelelor de trafic de persoane, potrivit Mediafax.

„Stimate Domnule Președinte, în calitate de membru al Parlamentului European vă solicit să propuneți Comisiei Europene, în regim de urgență, să deschidă o anchetă la nivelul tuturor statelor membre, prin Europol pentru depistarea rețelelor de trafic de persoane. Recentul caz al Alexandrei și Luizei, două fete din România, a arătat încă o dată că există trafic de persoane între statele membre. Din păcate țara pe care o cunosc cel mai bine a devenit furnizor de copii traficați pentru unele state din vest”, se arată în scrisoarea transmisă de Maria Grapini președintelui PE, publicată pe Facebook.

Europarlamentarul PSD a afirmat că nu va putea nicio țară să rezolve problema traficului de persoane de una singură, fiind nevoie de unitate la nivelul UE.

„Nu va putea nicio țară singură să rezolve traficul de persoane atât timp cât acesta este transfrontalier. Avem obligația ca Parlamentul European să intervină prin agențiile specializate în depistarea rețelelor și în eliminarea lor. Aștept domnule președinte să-mi comunicați decizia pe care o luați legat de situația extrem de gravă din spațiul Uniunii Europene, legat de criminalitate și traficul de persoane”, a adăugat Grapini.

La începutul lunii august, europarlamentarul social-democrat afirma că nu crede în varianta confirmată de INML și propunea ca procedura să fie reluată pe un cadavru de animal, pentru a demonstra că arderea acestuia este completă. Ea anunța, totodată, că va cere anchetă la nivel european privind traficul de persoane.

Citește și: Zvon incendiar: Tudose se pregătește să revină în PSD? .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.