Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marian Godină a dat lovitura: Câte cărţi a vândut poliţistul

marian godina

"Flash-uri din sens opus", cartea polițistului Marian Godină, a fost vândută, doar în perioada de precomandă, în tiraj de 20.000 de exemplare, cifră catalogată drept "spectaculoasă" de reprezentanții casei care a editat volumul. Potrivit unui comunicat de presă transmis joi Agerpres de editura Curtea Veche Publishing, autorul își va lansa cartea marți, 15 martie, la ora 18.00, la librăria Habitus din Sibiu.

"Flash-uri din sens opus este disponibilă începând cu data de 29 februarie în librăriile din toată țara, iar în perioada de precomandă titlul a fost deja vândut în peste 20.000 de exemplare, cifră spectaculoasă pentru piața de carte din România", se arată în comunicatul de presă trimis de editură. Întâmplările din carte includ momente din timpul formării lui Marian Godină precum și experiențe din activitatea sa de polițist rutier, alături de frânturi din viața personală și culise ale momentelor-cheie urmărite public în ceea ce privește pagina sa de Facebook. "Despre Flash-uri din sens opus vă pot spune că este o carte care vă va trece cu siguranță prin toate stările. Vă va întrista, veți râde cu lacrimi, vă va amuza, veți regreta (nu că ați cumpărat-o), vă va provoca milă, revoltă, veți râde iar. Cu siguranță vă va antrena toți mușchii mimicii", a declarat Godină, potrivit comunicatului.

Volumul este disponibil în librăriile din toată țara, cartea fiind lansată oficial pe 24 februarie. Premierul Dacian Cioloș, prezent la eveniment, a apreciat că exemplul autorului ar trebui să fie "o lecție și pentru Poliția Română", anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.