Marian Râlea: Acum 24 de ani ne-am propus să îi învăţăm pe copii cum să devină eroi din poveşti

Autor: Anca Flondor

Publicat: 12-04-2025 13:08

Actualizat: 12-04-2025 16:08

Article thumbnail

Sursă foto: Captură YT

Actorul Marian Râlea, Magicianul Poveştilor, sărbătoreşte duminică, de Florii, împreună cu Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra, 24 de ani de când a fost ridicată pentru prima oară cortina pentru spectacole ale unui teatru interactiv în care copiii urcă pe scenă şi devin eroii cei buni şi frumoşi ai basmelor.

"Acum 24 de ani ne-am propus ca, împreună cu Teatrul Naţional, Fundaţia Abracadabra, să îi învăţăm pe copii cum să ajungă la teatru şi să urce pe scenă şi să devină eroi din poveşti. În fiecare duminică copii sunt invitaţi, împreună cu părinţii, iar cei mai curajoşi chiar devin actori şi actoriţe - cum le spunem noi copiilor care se joacă de-a poveştile, şi nu sunt poveşti oarecare, sunt poveşti româneşti pe care copii nu le mai ştiu, bunicii nu le mai spun. Şi iată că sărbătoarea de 24 de ani este chiar în ziua de Florii pentru că acum 24 de ani am ridicat cortina Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra chiar în ziua de Florii şi ne-a adus noroc", a declarat Marian Râlea pentru AGERPRES.

Magicianul a mărturisit că pentru el lucrul cu copiii, "nu este de fapt o muncă".

"Aşa cum am spus-o dintotdeauna, meseria de bază a copiilor este joaca şi meseria actorului este tot joaca şi atunci iată că ne putem întâlni pe scenă, copiii să afle despre poveste, să-şi înfrângă temerile şi emoţiile, şi să devină învingători pentru că noi, cei mari, jucăm personajele rele, iar copiii joacă personajele bune, că aşa-i în poveste", a afirmat actorul.

"Urcă pe scenă şi se joacă"

El a povestit că dintre copiii care au urcat pe scena Teatrului Naţional pentru Copii Abracadabra unii au ajuns chiar să facă o profesie din asta, dar cel mai important este faptul că "urcă pe scenă şi se joacă".

"Am considerat că fiecare copil este talentat şi urcă pe scenă şi se joacă, asta este cel mai important, îşi continuă joaca la Teatrul Naţional. Am încercat cu toţii să recreăm acea stare sublimă în care, timp o oră, o oră şi un pic, ei devin magicieni ai scenei", a precizat Marian Râlea.

Magicianul a precizat că ziua aniversară a Teatrul Naţional pentru Copii se va desfăşura la fel ca în fiecare an, cu crenguţe sfinţite şi poveşti româneşti.

"Poveştile de primăvară sunt legate de sărbătorile noastre ale românilor, şi mâine, cum am făcut în fiecare an, vom aduce crenguţe sfinţite de biserică şi îi vom întâmpina pe părinţi cu aceste crenguţe sfinţite. Dar, sigur că trebuie să le aducem aminte copiilor cum se vopsesc sau de ce se vopsesc ouăle, de ce tremură plopul, de ce plânge salcia, sunt poveştile noastre, ale românilor, şi copiii, cel puţin aici, le pot afla", a declarat Râlea.

El a precizat că deoarece de sărbătoarea Învierii, la Teatrul Naţional pentru Copii nu se va juca, iepuraşul va fi personajul principal în următoarea duminică.

"Pentru că de sărbătoarea Învierii nu jucăm, am vorbit cu iepuraşul şi va veni după sărbătoarea Învierii, în Duminica Tomii, şi el va fi personajul principal. Dar poveştile noastre continuă cu poveştile florilor, poveştile păsărilor, poveştile animalelor, până la sfârşitul stagiunii, care va fi la finalul lunii iunie", a mai spus Marian Râlea.

24 de ani de când a ridicat pentru prima dată cortina

Teatrul Naţional pentru Copii "Abracadabra" sărbătoreşte, pe 13 aprilie, de Duminica Floriilor, 24 de ani de când a ridicat pentru prima dată cortina.

Pe vremea când nu existau Facebook-ul şi nici tableta, mai exact, în ziua de Florii a anului 2001, Magicianul Poveştilor împreună cu talentaţii lui asistenţi au ridicat pentru prima oară cortina Teatrului Naţional pentru Copii 'Abracadabra'. De aproape un sfert de secol, un proiect original de teatru pentru copii s-a dezvoltat, de la o stagiune la alta, în interiorul TNB, organizat la iniţiativa Fundaţiei 'Abracadabra' şi coprodus cu Teatrul Naţional din Bucureşti din anul 2001. Marian Râlea este autorul proiectului, dar şi actor şi regizorul care pune în scenă magia poveştilor, oferindu-le celor mici ocazia de a juca, în fiecare duminică dimineaţă, în altă premieră.

Cei mai mici dintre spectatorii Teatrului Naţional devin copii-actori sub îndrumarea Magicianului Poveştilor şi a echipei sale. În fiecare duminică dimineaţă, reunindu-şi forţele şi imaginaţia, actorii mici şi cei mari construiesc împreună o nouă poveste, precizează Teatrul Naţional.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri