Mai multe oraşe ale lumii, printre care se numără metropole precum Londra sau Houston, se confruntă cu ameninţarea creşterii nivelului mărilor şi oceanelor, fenomen ce exacerbează alte probleme existente, sugerează un raport citat vineri de Press Association preluată de Agerpres.
În timp ce naţiunile se întâlnesc pentru a finaliza un raport asupra impactului creşterii temperaturilor la nivel global cu 1,5 grade Celsius peste valorile din perioada pre-industrială şi pentru a stabili paşii necesari în vederea prevenirii unei încălziri mai accentuate a planetei, organizaţia Christian Aid din Marea Britanie a indicat în cadrul unui studiu că oraşe importante situate în zonele de coastă sunt expuse riscului.
Nivelul apelor ar putea creşte cu peste 40 de centimetri în cazul în care încălzirea globală nu va fi limitată la 1,5 grade Celsius, se menţionează în raport.
Schimbările climatice ar putea ''multiplica ameninţarea'' reprezentată de problemele actuale ale metropolelor, precum subsidenţa, surparea, extracţia apelor din subteran şi planificarea urbană deficitară.
Subsidenţa este o problemă veche a Londrei, fiind în mare parte un efect al ultimei ere glaciare - gheţarii care apăsau pe solul Scoţiei şi provocau o ridicare a zonelor aflate la sud s-au topit şi au inversat acest fenomen. Pe lângă această ameninţare, capitala Marii Britanii este totodată vulnerabilizată de creşterea nivelului mărilor, oraşul fiind nevoit să facă uz din ce în mai des de principala sa stavilă în calea inundaţiilor, Bariera Tamisei, se arată în raport. În 1984, când bariera a fost inaugurată, se estima că aceasta va fi folosită efectiv de până la trei ori pe an, însă în prezent numărul utilizărilor a ajuns la şase-şapte.
Oraşul american Houston din Texas a devenit la rândul său vulnerabil la inundaţii şi surpare ca urmare a extracţiei apelor subterane necesare populaţiei, dar şi a exploatării petrolului şi gazelor, iar creşterea nivelului mărilor şi oceanelor şi furtunile intense vor exacerba această problemă, potrivit analizei.
În urmă cu trei ani, autorităţile guvernamentale din Bangkok au publicat un raport potrivit căruia oraşul ar putea fi inundat, scufundându-se ca urmare extracţiei apelor subterane şi a clădirilor grele care exercită presiune pe straturile sedimentare. Pentru metropola aflată la doar 1,5 metri deasupra nivelului mării, creşterea nivelului oceanelor nu face decât să înrăutăţească situaţia.
Shanghai este o altă metropolă în care extracţia apelor subterane a provocat fenomenul de subsidenţă, iar clădirile grele apasă pe straturile sedimentare pe care sunt construite, în ciuda măsurilor luate pentru combaterea acestor probleme.
Manila din Filipine, Jakarta din Indonezia, Lagos din Nigeria şi Dhaka din Bangladesh sunt de asemenea ameninţate de probleme precum subsidenţa, extracţia apelor subterane, lipsa unei drenări adecvate, greutatea din ce în ce mai mare a clădirilor care apasă pe sol şi pierderea metodelor naturale de protecţie contra inundaţiilor, precum mangrovele.
Pe fondul ameninţării din ce în ce mai pregnante a creşterii nivelului mărilor şi oceanelor, fenomen determinat de schimbările climatice, se impun abordarea cauzelor scufundării oraşelor şi adoptarea unor măsuri concrete şi mai rapide pentru scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, atrage atenţia raportul.
''Începem să vedem ce se întâmplă când schimbările climatice acţionează ca un multiplicator al ameninţării'', a avertizat autoarea raportului, dr. Kat Kramer.
''Ne situăm deja la (pragul de) circa 1 grad Celsius de încălzire şi avem o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă dacă depăşim (pragul de) 1,5 grade Celsius. Şi mai îngrijorător, lumea se îndreaptă în prezent către o încălzire de peste 3 grade Celsius, care ar avea consecinţe dezastruoase pentru milioane de persoane din oraşele situate în zonele de coastă'', a adăugat cercetătoarea.
Marile orașe de coastă ale lumii, în pericol de scufundare odată cu creșterea nivelului mărilor
Articole Similare

1.467
Decizie interesantă a Guvernului SUA, după publicarea a milioane de documente în dosarul Jeffrey Epstein
1.467

29
Iranul a arestat un scenarist nominalizat la premiile Oscar
29

55
Aflată într-o situație dificilă, Cuba va primi ajutor din partea Mexicului
55

1.808
VIDEO | Vučić lansează un avertisment exploziv: „SUA ar putea ataca Iranul în următoarele 48 de ore”
1.808

1.778
Au dat lovitura la loto: Au plătit câte 5 euro de persoană și au câștigat 123 de milioane de euro
1.778

49
China laudă relațiile cu Rusia: 'Trebuie să promovăm o lume multipolară egală şi ordonată'
49

2.269
Întâlnire secretă la Pentagon: Generalii SUA și Israel, față în față pe fondul amenințărilor de război cu Iranul (surse)
2.269

205
Premierul britanic dă semnalul: A vorbit despre programul prin care România ia miliarde de dolari pentru apărare
205

180
Iranul cedează: Protestatarul Erfan Soltani, simbol al represiunii care risca să fie spânzurat, a fost eliberat
180

8.969
Un miliardar, renumit pe piața diamantelor, a murit în timpul unei operații de mărire a penisului! Chirurgii au primit pedepse cu închisoarea și interdicții de a mai profesa
8.969

2.764
Amenințare dură de la Teheran: Khamenei avertizează SUA - 'Cine ne atacă va primi o lovitură decisivă'
2.764

1.629
VIDEO Țara în care forţele de securitate au ucis 145 de militanţi
1.629

160
Israelul a atacat Libanul: Ce spune armata israeliană
160

















Comentează