România intră pe radarul Hollywood-ului: Marile studiouri americane de film sunt interesate de o colaborare (ministru)

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 02-12-2023

Actualizat: 02-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

"Marile studiouri americane sunt interesate să revină în Romania, valoarea profesioniştilor din ţara noastră fiind bine-cunoscută peste ocean", a anunţat ministrul Culturii, Raluca Turcan, care s-a întâlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA).

Fondată în 1922, Motion Pictures Association (MPA) reuneşte cele mai mari studiouri de film: Walt Disney Studios Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros. Entertainment Inc.

Săptămâna viitoare, Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, va deconta primele plăţi, pentru proiecte care aşteaptă, de peste trei ani, ca statul român să-şi onoreze obligaţiile.

La începutul anului următor, "vom continua soluţionarea şi decontarea proiectelor restante, în paralel cu deschiderea unui nou apel de proiecte, într-o formă revizuită, care să crească competitivitatea Romaniei pe piaţa europeană a locaţiilor de filmare", anunţă ministrul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri