DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marina Regală marocană a salvat peste 400 de migranţi în decurs de cinci zile

Black News
migranti salvati

Marina Regală marocană a salvat în decurs de cinci zile, de joia trecută până marţi, 438 de migranţi aflaţi în dificultate la bordul unor ambarcaţiuni precare în Marea Mediterană şi în Oceanul Atlantic, a informat luni seara agenţia de presă marocană MAP, preluată de AFP.

Aceşti migranţi, în majoritate originari din Africa Subsahariană, "au primit primele îngrijiri la bordul unităţilor Marinei Regale, înainte de a fi duşi în siguranţă în porturile cele mai apropiate" ale Marocului, potrivit MAP, care citează o sursă militară.

De asemenea, agenţia de presă marocană a informat că autorităţile ţării au interceptat duminică 58 de migranţi, dintre care 11 femei, în largul oraşului El Aaiún, din Sahara Occidentală. Originari din Africa Subsahariană, aceşti migranţi au încercat să traverseze spre insulele Canare, în Spania, scrie Agerpres.ro.

În urmă cu o săptămână, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a anunţat că în jur de 50 de migranţi au fost daţi dispăruţi şi probabil au murit în apele mării în timp ce încercau să ajungă în insulele Canare, "după toate probabilităţile" dinspre regiunea El Aaiún.

Această rută care trece prin Atlantic şi coasta de vest a Africii până în insulele Canare este una dintre căile cel mai frecvent folosite în fiecare an de mii de migranţi originari din Africa Subsahariană.

În pofida întăririi controalelor şi restricţiilor de circulaţie legate de pandemia de coronavirus, fluxurile de migranţi spre Europa nu au încetat, fie în Atlantic, fie în Mediterana.

În total 2.087 de migranţi au murit încercând să ajungă în Spania în perioada ianuarie-iunie, potrivit unui recent studiu al ONG-ului Caminando Fronteras.

Un număr de 12.622 de migranţi au sosit în Spania pe cale maritimă în primul semestru al lui 2021, de două ori mai mulţi decât au sosit în aceeaşi perioadă a anului trecut (7.256), potrivit Ministerului de Interne spaniol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.