Marina rusă participă pentru prima oară după zece ani la exerciţii NATO la care iau parte 30 de ţări

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 10-12-2020

Actualizat: 10-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: remnmilitaryblog.files.wordpress.com

Marina rusă a anunţat joi că nave ruse urmează să participe - pentru prima oară de zece ani - la exerciţii NATO la care iau parte 30 de ţări, în largul coastelor Pakistanului, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Aceste exerciţii în cadrul luptei împotriva pirateriei - AMAN-2021 - urmează să aibă loc în apropiere de Karachi, în februarie.

La ele urmează să ia parte, între altele, forţele britanică, americană, chineză şi japoneză, a anunţat într-un comunicat Ministeru rus al Apărării.

Citește și: Cozmin Gușă dă vina pe Traian Băsescu, pentru eșecul PMP de la alegeri! ‘Băse cel vinovat’

Rusia preconizează să trimită o fregată, o navă de patrulare, un remorcher, un elicopter maritim şi alte unităţi, precizează ministerul pe site.

Nave din cadrul marinelor NATO şi Rusiei nu au mai cooperat de la exerciţiul Bold Monarch, orgaizat de Alianţa Nord-Atlantică în 2011, în largul coastelor Spaniei, potrivit agenţiei ruse de presă Tass.

Relaţiile Moscovei cu Occidentul se află la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece, în urma anexării de către Rusia a Peninsulei ucrainene Crimeea, în 2014, unor acuzaţii de amestec în alegerile din Statele Unite în 2016 şi divergenţelor în războiul din Siria.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri