Marinarii militari, prezenţi la manifestările religioase de Bobotează organizate de Arhiepiscopia Tomisului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 05-01-2022

Actualizat: 05-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Marinarii militari participă, pe 6 ianuarie, la activităţile prilejuite de sărbătoarea religioasă a Botezului Domnului, organizate la Catedrala Arhiepiscopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa şi în Portul Tomis, a informat, miercuri, Statul Major al Forţelor Navale (SMFN), potrivit Agerpres.

Procesiunea de la catedrală în portul turistic se va desfăşura cu participarea Gărzii de Onoare formată din militari ai Forţelor Navale.

Citește și: Hackerul luat în COLIMATOR de DIICOT ar DEȚINE ZECI DE BITCOIN urmare faptelor sale...

"După oficierea slujbei religioase la catedrala constănţeană de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, Garda de Onoare constituită din militari ai Forţelor Navale şi Muzica Militară a Forţelor Navale vor însoţi tradiţionala procesiune religioasă, de la catedrală până în portul Tomis", se arată într-un comunicat de presă transmis de SMFN.

Conform sursei citate, în Portul Tomis, un sobor de preoţi va oficia slujba de sfinţire a apei, iar scafandri militari vor asigura buna desfăşurare a activităţii cu două ambarcaţiuni tip "Bombard".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri