Marine Le Pen propune renunţarea la moneda europeană

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 04-01-2017

Actualizat: 04-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Statele din zona euro ar trebui să renunţe la moneda unică şi să se întoarcă la o structură de "monedă comună", a afirmat miercuri lidera Frontului Naţional (FN) francez, Marine Le Pen, transmite Reuters, conform agerpres.

Marine Le Pen a evocat astfel sistemul monetar bazat pe moneda de cont curent ECU (european currency unit) existent înaintea euro.

Citeşte şi: Sirian de 19 ani, una dintre săgeţile otrăvite trimisă de ISIS în Europa

Le Pen - care speră să devină în 2017 preşedinta Franţei - a declarat de asemenea într-un interviu acordat agenţiei Reuters că administraţia sa ar decide ca datoria naţională a Franţei să fie denominată într-o monedă naţională nouă.

Lidera Frontului Naţional susţine de mai mult timp ieşirea ţării sale din zona euro, dar până acum nu a intrat în detalii privind cum anume să se petreacă acest lucru, aminteşte Reuters.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri