Mario Camora a anunţat că este gata să renunţe la o parte din salariu pentru CFR Cluj. Clujenii nu au recurs încă la reduceri salariale. Fotbalistul a mărturisit că este gata să renunţe la o parte din salariul său dacă situaţia o va cere, anunță MEDIAFAX.
Camora spune că este gata de orice pentru a ajuta clubul.
„Cu banii avem noroc, până acum am primit salarii sută la sută! Dar nu ştim ce va fi, sperăm să reînceapă campionatul ca să intre banii în club. Mă gândesc că e posibil să ni se propună şi nouă diminuarea salariilor, sunt pregătit să ajung la o discuţie, un acord. Şi când a fost clubul în insolvenţă am renunţat la 7 mii pe lună! Asta e, dacă clubul nu are de unde să dea bani la jucători, va trebui să găsim o soluţie. Acum e grav pentru toată lumea, nu doar pentru CFR, e mai complicată situaţia decât atunci când clubul era în insolvenţă”, a spus Mario Camora, la Digi Sport.
Citește și: Reguli stricte! Ce măsuri se vor lua pe litoralul românesc
Camora spune că îşi doreşte cetăţenia română şi că se pregăteşte din greu pentru acest lucru.
„Încerc să învăţ mai bine limba română, încă e greu, apoi voi citi în română, încep să ştiu Istoria României. Ar fi o mândrie, mie ţara asta mi-a dat tot ce am în viaţă, sunt de 10 ani aici. Când mă întreabă colegii din Portugalia cum e campionatul României eu le spun că e mai greu decât la ei, acolo unde sunt Sporting şi Benfica”, a mai spus fotbalistul.
Comentează