DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mario Camora: Aş vrea echipe de renume ca adversare în grupe: E o mândrie pentru mine că am fost convocat la naţionala României

mario camora

Mario Camora a declarat, joi, după calificarea echipei CFR Cluj în grupele Ligii Europa, că formaţia sa a demonstrat că are valoare şi că îşi doreşte adversare de renume în faza următoare, anunță news.ro.

“O victorie importantă, doi ani la rând ne calificăm în grupe. Cred că echipa aceasta a demonstrat că are valoare şi felicit pe toată lumea. Această victorie este şi pentru suporteri. Sperăm ca suporterii, dacă vin pe stadion, să vadă câteva echipe bune. S-a demonstrat încă o dată că putem, că avem valoare. Aş vrea echipe de renume ca adversare, ca în trecut. În trecut am demonstrat că putem să batem pe oricine. Trebuie să ne bucurăm astăzi şi de mâine trebuie să ne pregătim pentru meciul de duminică”, a spus Camora la Digi Sport.

Citește și: Gabriela Firea face noi acuzații: A fost un plan foarte bine pus la punct! S-au gandit la un plan diabolic

El a precizat că este mândru că a fost convocat la naţionala României: “E o mândrie pentru mine că am fost convocat şi o să dau totul cum am făcut la CFR şi la oricare club la care am fost”.

Formaţia CFR Cluj s-a calificat în grupele Ligii Europa, învingând, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa finlandeză KuPS Kuopio, în play-off-ul competiţiei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Rondon ‘5, ’56 şi Debeljuh ’42. Pentru KuPS a înscris Udoh, în minutul 90+1.

Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Europa va avea loc vineri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.