Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Bodea îi solicită primarului Chirica să explice în ce condiţii a achiziţionat un nou imobil

marius bodea

Liderul filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea, îi cere explicaţii primarului Mihai Chirica privind averea acestuia, după ce edilul ar fi achiziţionat un nou imobil, liberalul precizând că ”ofensiva” imobiliară a edilului ar putea fi explicată prin ”derularea unor activităţi netransparente”.

Deputatul PNL Marius Bodea a declarat că edilul ieşean Mihai Chirica este dator să ofere ieşenilor explicaţii, după ce presa locală a relatat luni că primarul s-ar fi mutat de două săptămâni într-un nou imobil, dintr-un cartier de lux al Iaşiului.

”Domnul Chirica este dator ieşenilor să ofere imediat explicaţii după ce presa a relatat că acesta şi-a mai achiziţionat o casă într-un cartier de lux al Iaşului. Asta la nici două luni de la scandalul când s-a aflat că a mai achiziţionat o altă proprietate de 250.000 de euro pe numele copilului de 11 luni, pe lângă alte trei proprietăţi evaluate fiecare la peste 250.000 euro dobândite ori prin donaţii suspecte, ori aparţinând rudelor care habar nu aveau de ele. Nu poţi să vânturi un sfert de milion de euro la fiecare trei luni, fiind totuşi funcţionar public, iar opinia publică să accepte că totul este normal şi nu s-a întâmplat nimic ieşit din comun. Aşa ceva nu este normal nicăieri în lume”, a afirmat deputatul PNL, Marius Bodea.

Liberalul consideră că ”ofensiva imobiliară a primarului Chirica nu poate fi explicată decât prin activităţi netransparente”, iar acest lucru ”are efecte directe asupra calităţii actului administrativ”.

”Toată această îmbogăţire a primarului Chirica s-a realizat folosindu-se de funcţia sa de primar. În paralel, oraşul este sufocat de delăsare, iar banale reabilitări de străzi, executate de cei apropiaţi de primar, care în mod normal ar dura câteva luni, se lungesc la peste trei ani, aducându-ne la disperare. Primul lucru ce trebuie să îl facă domnul primar acum este să explice cu pixul în mână cum a reuşit asemenea înavuţire. Poziţia pe care o ocupă înseamnă în primul rând transparenţă”, afirmă liderul filialei municipale PNL Iaşi, Marius Bodea.

Jurnaliştii de la reporteris.ro au relatat luni că la începutul lunii august primarul Mihai Chirica s-a mutat într-o nouă casă situată în imediata vecinătate a imobilului în care a locuit până acum.

Cele două imobile fac parte din acelaşi ansamblu imobiliar, construit în cartierul Galata de o companie de construcţii care în ultimii ani a derulat contracte de zeci de milioane de euro cu primăria ieşeană.

Potrivit jurnaliştilor de la reporteris.ro, toate actele privind proprietăţile lui Mihai Chirica şi ale familiei sale, dar şi mai multe contracte publice derulate de primărie, ar fi fost ridicate recent de procurorii DNA.

În urmă cu două luni, presa ieşeană a relatat că fiul primarului de Iaşi Mihai Chirica, în vârstă de un an şi jumătate, este beneficiarul unei tranzacţii imobiliare în valoare de 250.000 de euro, suma fiind achitată de mama edilului ieşean. Potrivit jurnaliştilor, pe numele fiului primarului de Iaşi Mihai Chirica a fost înregistrată o proprietate în zona Sărărie din municipiu, tranzacţia ridicându-se la 250.000 de euro. Întrucât la data semnării contractului copilul avea 11 luni, tranzacţia a fost parafată la notar de mama primarului de Iaşi, în vârstă de 74 de ani, ea fiind şi cea care a achitat suma. Tranzacţia a avut loc pe 27 august 2018.

Este vorba despre o casă, cu 136 metri pătraţi suprafaţă utilă (cinci camere, două băi, două bucătării, patru holuri, două pivniţe), un garaj de 18 mp şi un teren de 836 mp.

Potrivit jurnaliştilor, pe 10 mai, Ştefan Chirica, copilul primarului, a depus cerere la Primărie pentru demolarea construcţiilor existente, respectiv casă şi garaj. În aceeaşi zi, acelaşi Ştefan Chirica a solicitat certificat de urbanism pentru construire locuinţă individuală şi anexe.

Mama primarului Mihai Chirica, cea care a semnat în acte, susţine că suma de 250.000 de euro provine din economii, dar şi din vânzarea altor bunuri.

„Da, am avut. Sigur că da. Dar de ce să nu am? Dacă n-am băut, n-am fumat, nu m-am dus nicăieri”, a spus atunci mama edilului ieşean.

Ea a precizat că pensia sa, cumulată cu cea a soţului, se ridică la 2.400 de lei lunar.

Primarul Iaşiului Mihai Chirica a declarat că părinţii săi au vândut recent un teren în zona Copou cu 100.000 de euro, adăugând că “diferenţa de bani a fost pusă de familia mea din sumele deţinute conform Declaraţiei de Avere din anul 2018 şi anii anteriori“.

În ultimii ani, presa ieşeană a semnalat numeroase legături ale primarului Mihai Chirica cu diverşi dezvoltatori imobiliari din oraş. Totodată, în ultimii doi ani, la Iaşi au avut loc mai multe proteste ale locatarilor nemulţumiţi că sunt distruse parcuri, iar în loc sunt ridicate blocuri turn.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.