DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO Marius Budăi anunță, în premieră, cum va funcționa Comisia de anchetă: 'E bătaie de joc, dl. Orban!'

Libertatea.ro
budai marius

Marius Budăi, fost ministru al Muncii, este propunerea PSD pentru conducerea Comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile şi gestionarea stării de urgenţă. Demitarul anunță ce va face din fruntea acestei comisii, astfel încât adevărul să fie aflat de români.

„În premieră, NU mă voi limita doar la audierea reprezentanților publici. Vom lua mărturii de la cetățeni. Vom vorbi cu oamenii care au venit în România pe perioada pandemiei. Vom face audieri tip videoconferința. Toate acestea vor fi transparente. Vom discuta si cu medicii”, a declarat Marius Budăi, într-o conferință de presă, de la sediul PSD.

Fostul ministru a mai spus că din cauza Guvernului Orban economia s-a prăbușit.

„Este de neînțeles de ce acest guvern nu s-a inspirat din ce au făcut  alte state europene. Economia românească s-a prăbușit. E bătaie de joc, dl Orban! Economia românească se sufocă. Acum avem nevoie de măsuri, nu în 2023”, a mai spus Budăi.

Prima reuniune a Comisiei de anchetă va avea loc marți, la Camera Deputaților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.