Marius Isăilă s-a dezlănțuit la ieșirea de la control judiciar: Geanta pe care o am e fake

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 26-11-2025 13:13

Article thumbnail

Sursă foto: www.romaniatv.net

Fostul senator PSD Marius Isăilă s-a prezentat, miercuri, la Secția 22 Poliție din București. Acesta a semnat prima dată în cadrul măsurii controlului judiciar dispuse de Curtea de Apel București. Isăilă a făcut și mișto, după ce a fost întrebat de unde are geanta de firmă cu care s-a prezentat la poliție.

Fostul senator PSD Marius Isăilă a petrecut 13 zile în arest preventiv în dosarul în care este acuzat că ar fi încercat să ofere un milion de euro mită ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu.

La ieșire, Isăilă și-a susținut din nou nevinovăția și a spus că nu se teme că judecătorii ar putea înăspri măsura preventivă:

„Nu voi încălca controlul judiciar. Nu am de ce să mă tem. Respect măsurile stabilite de instanță”, le-a declarat acesta jurnaliștilor.

El a adăugat că este dispus să colaboreze cu anchetatorii, dar a refuzat să intre în detalii despre acuzațiile care i se aduc: „Sunt dispus să colaborez cu anchetatorii, dar nu pot să intru acum în detalii. Orice aș spune ar fi interpretat în defavoarea mea”, a afirmat fostul senator.

În fața secției de poliție, Marius Isăilă a fost așteptat și de activistul Marian Ceaușescu, cunoscut pentru prezența sa la dosarele de corupție de mare vizibilitate. Acesta l-a întrebat pe fostul senator despre geanta de firmă cu care venise la secție, făcând aluzie la interceptările din dosar în care procurorii DNA notează cuvintele „banii se dau la geantă”.

Isăilă a răspuns ironic: „E un fake, luat din IDM ( n.r complex comercial din zona Basarab)”, a spus acesta, încercând să minimalizeze discuția.

Întrebat cum a fost perioada petrecută în arest, Marius Isăilă a evitat detaliile, dar a recunoscut că experiența l-a marcat:

„Foarte grele (n.r zilele). E foarte greu să ajungi acolo. Nu doresc nimănui să ajungă acolo. Lipsa libertății e grea”, a mărturisit acesta.

Curtea de Apel București a decis săptămâna trecută să admită contestația lui Isăilă la arestul preventiv dispus de Tribunalul București și să îl plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile, începând cu 20 noiembrie 2025.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul senator de cumpărare de influență. Potrivit anchetatorilor, în octombrie 2025, Isăilă ar fi promis, prin intermediul fostului șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, suma de 1 milion de euro pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, în schimbul influenței acestuia pentru încheierea unor contracte între compania de stat Romtehnica și o firmă privată din domeniul armamentului.

În stenogramele aflate la dosar, Isăilă apare discutând despre sume de bani, contracte cu muniție provenită din Kazahstan și posibilitatea revânzării acesteia către Ucraina prin intermediul Romtehnica și al unei firme din Bulgaria, procurorii susținând că mita de 1 milion de euro ar fi urmat să fie plătită „la geantă”.

Măsura controlului judiciar presupune, în astfel de dosare, obligații precum prezentarea periodică la poliție, anunțarea schimbării domiciliului și interdicția de a părăsi țara fără permisiunea organelor judiciare, încălcarea lor putând duce la arest la domiciliu sau arest preventiv.

Nu este primul dosar de corupție în care numele lui Marius Isăilă apare. În 2016, fostul parlamentar a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, într-un dosar care viza blocarea unui control ANAF și atribuirea unor contracte pe bani publici.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri