DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marius Paşcan: 'PMP este un partid conservator care susţine importanţa unei colaborări şi relaţii apropiate între statul laic şi Biserică'

Facebook.com
Marius Paşcan

Candidatul filialei Mureş a Partidului Mişcarea Populară la Camera Deputaţilor, Marius Paşcan, preşedintele executiv al formaţiunii la nivel naţional, susţine că PMP este un partid conservator care susţine importanţa unei colaborări şi relaţii apropiate între statul laic şi Biserică.

"PMP este un partid conservator care susţine importanţa unei colaborări şi relaţii apropiate între statul laic şi Biserică. De altfel, în programul de guvernare al PMP se găsesc două teme importante care vizează următoarele: Consolidarea unui parteneriat între stat şi BOR pentru asumarea unui rol crescut al Bisericii în asistenţa şi îngrijirea minorilor orfani, abandonaţi sau proveniţi din familii dezorganizate, parteneriat care va avea ca obiectiv şi promovarea valorilor creştine. Parteneriatul va fi deschis şi pentru Biserica Catolică", a arătat Marius Paşcan, pe Facebook, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Beatrice Mahler, declarație absolut șocantă: ‘Intrăm în gardă fără locuri, trebuie să intubăm pacienții pe secție’

Candidatul a susţinut că între propunerile PMP se mai regăseşte respingerea prozelitismului ideologiei de gen şi propune condiţionarea educaţiei sexuale în şcoli prin acordul părinţilor.

Paşcan a mai arătat că Biserica Ortodoxă Română a întocmit o listă de recomandări pentru credincioşii care merg la vot, că fiecare dintre candidaţii PMP răspund "decalogului BOR" şi "sunt vrednici de a fi votaţi la alegerile parlamentare din 6 decembrie", dar consideră că PSD ar încerca prin aceasta să acapareze votanţii credincioşi.

"PMP consideră odios modul în care PSD (partidul vlăstar din trunchiul PCR) a încercat să acapareze votanţii credincioşi sub umbrela demagogiei şi ipocriziei. După ce au demolat biserici, după ce au interzis căsniciile în faţa Domnului, după ce au persecutat creştinii şi corpul bisericesc, urmaşii comuniştilor, ateii şi liber cugetătorii iliescieni, s-au transformat tupeist, s-au dat ca în basme de trei ori peste cap şi au devenit dintr-o dată credincioşi, 'bisercoşi', mari susţinători ai Bisericii, lupii metamorfozaţi în oi", a susţinut Paşcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.