DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Marius Şumudică și-a anunțat demisia de la Rizespor: 'Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă'

www.fotomac.com.tr
Marius Șumudică

Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, miercuri seară, după ce Rizespor a pierdut cu 1-2 meciul cu echipa Kayseripor, că intenţionează să se despartă de gruparea din Rize.

“Am fost un meci sub controlul nostru din primul minut până în ultimul, dar acest lucru nu este suficient pentru a câştiga. Am avut un adversar care joacă pe contraatac. Am primit două goluri. Am primit încă o dată am primit goluri din fază fixă. Mereu primim aceleaşi goluri. Discutăm asta înainte de meci, prezentăm fazele în analize, le spun jucătorilor că trebuie să îşi asume responsabilitatea, dar primim mereu aceleaşi goluri. Cred că am făcut totul pentru Rizespor. Am început să mă îmbolnăvesc din cauza stresului. Intenţionez să discut cu preşedintele clubului. Trebuie să luăm o decizie bună pentru echipă. Poate ar fi bună o schimbare. Un şoc ar putea fi bun pentru echipă. Pentru prima dată în cariera mea de 20 de ani nu reuşesc cu o echipă. Asta mă întristează. Este greşeala mea, nu acuz pe nimeni. A fost greşeala mea că am venit la jumătatea sezonului. Îi mulţumesc Turciei. Le mulţumesc tuturor, suporterilor, conducerii clubului. Au avut încredere în noi, dar cred că astăzi am ajuns la despărţire. Nu vreau să-mi pierd viaţa pe bancă”, a spus Şumudică, potrivit news.ro.

Citește și: EXCLUSIV Prima reacție a lui Traian Berbeceanu, după ce a fost eliberat din funcția de prefect al Capitalei: ‘Consider că mi-am făcut datoria față de bucureșteni’

Formaţia Rizespor a fost învinsă, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa lui Silviu Lung Jr, Cristian Săpunaru şi Denis Alibec, Kayserispor, într-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Turciei.

Au marcat Muhar ’48 şi Parlak ’77 pentru învingători, respectiv Samudio ’73 pentru Rizespor.

Echipa lui Şumudică ocupă locul 16 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu Kayserispor, care este pe 15. Lider este Galatasaray, cu 57 de puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.