Marius Șumudică i-a convins pe nemți: Alexandru Maxim merge în Turcia - surse

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-01-2020

Actualizat: 27-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.fanatik.ro

Alexandru Maxim ar putea fi împrumutat, în aceste zile, de la Mainz la Gaziantep Gazişehi, echipa lui Marius Șumudică. Tranzacția s-ar întinde pe șase luni, până în vară, când mijlocașul trebuie, teoretic, să se întoarcă în Germania, scrie Mediafax.

Din informațiile telekomsport.ro, Maxim va face vizita medicală marți, fiind de acord cu posibilitatea de a fi antrenat de Șumudică. Decizia celor de la Mainz era una previzibilă, în condițiile în care presa din Germania notează de la sfârșitul anului trecut că românul va pleca definitiv de la echipă sau împrumut, așa cum se poate întâmpla acum.

Sunt șanse foarte mari ca Maxim să se despartă total de Mainz în vară. Cum evoluțiile lui au fost din ce în ce mai slabe, stafful este dispus să îl cedeze și liber de contract.

În acest sezon, Alexandru Maxim a prins doar 6 meciuri (5 în campionat și unul în Cupa Germaniei).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri